EVENIMENTE

Retrospectiva Jon Bang Carlsen

13 Martie, 20:30 - 16 Martie, 20:30

Studioul Horia Bernea (Muzeul Taranului Roman), Sos. Kiseleff, nr. 3, intrarea din str. Monetariei


Jon Bang Carlsen - inventatorul realitatii


13 martie / 20:30 - Retrospectiva Jon Bang Carlsen 1
Inainte de sosirea oaspetilor, 1986, 17'
Hotelul starurilor, 1981, 56'

14 martie / 18:00 - Retrospectiva Jon Bang Carlsen 2
Jurnalul meu irlandez, 1996, 30'
Acum ori niciodata, 1996, 45'
Cum sa inventezi realitatea, 1996, 30'

15 martie / 18:00 - Retrospectiva Jon Bang Carlsen 3
Dependenti de singuratate, 1999, 60'
Puritate: e mai buna decat toate, 2007, 52'

16 martie / 20:30 - Retrospectiva Jon Bang Carlsen 4
Doza potrivita de violenta, 2013, 80'

-

Viata este ceea ce se intampla in timp ce iti faci alte planuri. Asta sunt si filmele.” (Jon Bang Carlsen in Dependenti de singuratate)

Practic necunoscut in Romania, Jon Bang Carlsen este un regizor sexagenar care – desi are un statut de legenda vie in tara lui – continua sa caute si sa inoveze ca un tanar debutant. A inceput in anii 1970 cu filme cu actori, pentru ca apoi sa migreze catre acel no man's land dintre documentar si fictiune. A trait opt ani in Africa de Sud, a filmat mult in Irlanda si Statele Unite, iar acum locuieste intr-o ferma izolata din Danemarca. Carlsen ni se infatiseaza ca un atlet bland care se ia la tranta cu realitatea. Metoda lui consta in a recrea in fata camerei scene pe care personajele sale, absolut reale, le-ar fi putut trai sau pe care regizorul le-a observat in prospectie. Totul se petrece la vedere si filmul sau Cum sa inventezi realitatea explica in detaliu modul lui de operare. Autorul e intotdeauna cumva prezent in cadru, pentru ca, spune el: „Filmele mele nu sunt adevarul, ci exprima doar felul in care simt eu lumea. Asta-i tot.”

Din randurile de mai sus, ati putea crede ca Jon Bang Carlsen este tipul regizorului egocentric, interesat numai de umbra lui. Nimic mai fals: exista in filmele lui un soi de tandrete plina de umor fata de personajele lui, fie ca e vorba de taranii irlandezi trecuti de mult de prima tinerete si care viseaza sa se insoare, fie de fermierii albi din Africa de Sud, dezorientati si singuri dupa caderea apartheid-ului. Intre tinerii rebeli din Los Angeles, parintii lor si Carlsen se creaza o relatie tulburatoare in ultimul sau film, Doza potrivita de violenta, pe care regizorul ne face onoarea sa-l prezinte, inainte de a fi complet finisat. Temele lui se intersecteaza cu temele noastre, la aceasta editie a festivalului: prezenta toxica a urii, manipularea realitatii, adolescenta ca teritoriu ce ar trebui protejat...

Pe Jon il intereseaza mai mult procesul de fabricatie si relatia – dialogul cu oamenii – decat produsele finite, ceea ce explica de ce filmele lui sunt atat de greu de clasat. Am vrut sa extindem acest dialog catre publicul One World Romania, atat prin opera lui – din care vom proiecta un program consistent – cat si prin prezenta lui la Bucuresti. Suntem siguri ca aceasta experienta de film si de viata va ramane multa vreme in amintirea noastra.