IN MEMORIA LUI VACLAV HAVEL

Acesta nu este un gest formal, pentru ca noi nu venim de nicaieri. Acum 16 ani, One World a pornit la Praga in spiritul si la initiativa lui Havel. Timp de 5 ani, festivalul nostru a fost organizat sub patronajul sau. Dupa disparitia lui fizica, in 2011, el se incapataneaza sa ramana in mintile si sufletele noastre. Vaclav Havel, aveti legatura:


"Fug. Fug tot mai mult. Fug, invocand cele mai diverse pretexte, din biroul meu la Hradecek, cobor la bucatarie, unde fac curat, ascult radio, spal vase, gatesc ceva, meditez sau stau numai asa in locul meu preferat si privesc pe fereastra. In realitate fug chiar si de scris. Si nu numai. Fug de opinia publica, fug de politica, fug de oameni, fug chiar si de salvatoarea mea, dar mai ales ma ascund de mine insumi.

De ce ma tem, de fapt? Greu de spus. Este interesant ca, desi sunt singur aici si voi fi singur, nu astept pe nimeni si nimeni nu se pregateste sa vina, pastrez ordine in casa, toate lucrurile sunt asezate la locul lor, totul aliniat, nimic si nicaieri nu sta stramb. Frigiderul trebuie sa fie intotdeauna plin cu diferite mancaruri pe care singur greu le voi putea consuma vreodata, iar vazele trebuie sa aiba flori proaspete. Ca si cum as astepta mereu pe cineva. Dar pe cine? Un oaspete necunoscut si neanuntat? O femeie frumoasa necunoscuta sau o admiratoare? Pe salvatoarea mea careia ii place sa vina neanuntata? Niste prieteni de altadata? Cum se face ca nu vreau sa vad pe nimeni si totusi astept pe cineva tot timpul? Pe cineva care va aprecia cum se cuvine ca totul este la locul lui si oranduit cum trebuie.

Am o singura explicatie: permanent incerc sa fiu pregatit pentru judecata din urma. Pentru o judecata in care nu va ramane nimic ascuns, in care va fi apreciat cum trebuie tot ce se cuvine apreciat si se va vedea automat tot ce nu este in ordine. Evident, presupun ca judecatorul suprem este pedant ca si mine. Dar de ce pun atat de mult pret pe aceasta evaluare finala? Caci ar putea sa imi fie indiferenta. Dar totusi nu imi este indiferenta deoarece sunt convins ca existenta mea – la fel ca tot ce mi s-a intamplat candva – a tulburat suprafata existentei. O existenta care dupa valul pe care l-am starnit, indiferent cat de marginal, lipsit de importanta si de efemer a fost, nu va mai fi niciodata ca inainte. Pur si simplu toata viata am crezut ca ceea ce s-a intamplat odata, nu se mai poate anula asa incat de fapt totul ramane pentru totdeauna. Pe scurt, existenta are memorie. Prin urmare si umila mea existenta, de fiu de burghez, laborant, soldat, masinist, dramaturg, disident, detinut, presedinte, pensionar, fenomen public si ermit, un erou aparent si un fricos ascuns – vor ramane aici pentru totdeauna. De fapt nu aici, ci undeva. Dar in niciun caz in alta parte. Undeva aici."

Pe scurt, va rog!, Vaclav Havel