WebDoc @ Oficiul National de Film – Canada

20 martie, 12:00 - 20 martie, 15:00
Cinema Elvire Popesco, bd. Dacia, nr. 77


Documentarul interactiv reprezinta o directie relativ noua, experimentala a practicii documentare, aparuta la intersectia productiei de documentar cu internetul. Asa-numitul „webdoc” este unul dintre hibrizii semnificativi ai unui prezent tehnologic in care, din ce in ce mai mult, produsele media si publicul lor se deplaseaza catre platforme noi, cu o marcata preferinta pentru formatele online. Un webdoc e mai mult decit o simpla colectie de micro-povesti documentare plasate pe web si deschise navigarii exploratorii. Webdoc-ul „vorbeste limba internetului”, in sensul ca, de multe ori, configuratia interfetei reproduce regulile de ordine interioara ale segmentului de realitate descris. Se spune ca documentarele interactive democratizeaza notiunea de „storytelling” pentru ca permit publicului sa construiasca propriile itinerare sau modele de organizare ale materialului disponibil — material ce ramane constant deschis reorganizarii si reinterpretarii. Aceasta flexibilitate, precum si elementul ludic incorporat si capacitatea de a media experiente mai imersive decat documentarul liniar, transforma documentarul interactiv intr-un vehicol privilegiat pentru sensurile complexe, recomandandu-l ca una dintre formele de expresie vizuala semnificative ale erei digitale.

 

Fondat la sfirsitul anilor ‘30, National Film Board of Canada (NFB) este o institutie asociata cu traditia documentarului international si cu o serie de revolutii tehnologice si creative in domeniul animatiei si stereoscopiei. In ultimii ani, departamentul NFB Interactive al NFB s-a impus ca unul dintre cei mai inovatori producatori contemporani de documentar interactiv, pozitionand Canada ca una dintre tarile cele mai semnificative pe harta globala a „storytelling”-ului digital. Dominic Desjardins, Producator Executiv, si Marie-Pier Gauthier, Director de Productie, vorbesc despre strategia de continut digital a NFB si prezinta cateva proiecte semnificative.

 

Spatiul digital este astazi, mai mult decat orice altceva, un loc de intalnire exceptional, asa cum erau pe vremuri curtile bisericilor si ale scolilor. Aici se nasc comunitati si converg eforturile de a transforma lumea noastra in mai bine. Sa inceapa conversatia!  (NFB Interactive)

 

Proiecte:

Primal

Toi, moi et la charte

Do Not Track

Highrise

Out My Window

Here at Home

The Next Day

Bear 71

Territories

Fort McMoney

Soldier Brother

The Hole Story

Hyperlocal

The Seven Digital Deadly Sins

GDP

Welcome to Pine Point

 

Pentru mai multe proiecte interactive, consultati pagina NFB Interactive.


Eveniment prezentat in limba engleza.


Inregistrarea video a evenimentului. Interviu cu participantii.