Repovestim Europa prin documentar

19 martie, 17:00 - 19 martie, 19:00
Journey Pub & more, str. George Enescu, nr. 25


Prin „filme europene” intelegem filmele produse in Europa si care reflecta valori europene. Aceste filme sunt realizate de regizori europeni si produse cu fonduri europene, cu scopul de a fi distribuite in tarile noii Europe, declama un oficial european in filmul-compilatie austriac „Across the Border”. Filmul marcheaza un moment unic in istoria productiilor Europene momentul in care granita Uniunii Europene se deplaseaza spre est pentru a include o parte din tarile fostului Bloc Sovietic. Lansate in 2004, scurt-metrajele care alcatuiesc compilatia, produse in Polonia, Cehia, Slovacia, Ungaria si Slovenia, trateaza problema schimbarilor dramatice din regiune cu un umor proaspat, discret ireverent si fara exces de euro-optimism.


Aderarea la Uniunea Europeana a insemnat pentru tarile din regiune accesul la noi surse de finantare si noi posibilitati de co-productie, nevoia ca regizorii sa se pregateasca pentru a stapani artele pitching-ului international, realizarii de versiuni ale aceluiasi film pentru diferite piete nationale si adaptarii la cererile mai multor finantatori. Dupa o faza initiala cand editorii comisionatori ai televiziunilor straine s-au concentrat asupra povestilor specific „(post-)comuniste”, a aparut nevoia de a spune povesti care sa fie relevante pentru spectatorii de dincolo de granita fiecarei tari. 


Aproape un deceniu mai tirziu ne confruntam cu un nou set de intrebari in ceea ce priveste relevanta genului documentar in Europa: mai intai, cum se povesteste aceasta noua Europa in forma documentara? De ce este documentarul inca necesar in peisajul tehnologic aglomerat al lumii contemporane, si cum ar trebui sa se schimbe practica documentara pentru a ramane actuala? Care e dinamica de comunicare intre realitatile sociale si politice europene, acoperirea lor in emisiunile de stiri si jurnalism, si filtrarea unora dintre aceste realitati in forma documentara? In ce masura ar putea documentarul sa functioneze ca un mediator intre ONG-urile europene si public, absorbind si comunicand, prin limbajul si metodele lui specifice, problemele sociale, politice si de drepturi ale omului cu care Europa se confrunta astazi?


La dezbatere, experti in film documentar, producatori si distribuitori vor raspunde acestor intrebarilor legate de prezentul si viitorul filmului documentar in Europa.


Acest eveniment este organizat cu sprijinul Reprezentantei Comisiei Europene in Romania, Institutului Francez din Romania, Ambasadei Frantei in Romania si Ambasadei Regale a Danemarcei.


Eveniment prezentat in limba engleza.


Inregistrarea video a evenimentului.