În 2015, Asociația One World Romania a lansat KineDok, un program de distribuție alternativă de film documentar 
ce își propune să completeze distribuția clasică și să aducă filmul documentar mai aproape de public. Programul 
a fost inițiat de Institutul de Film Documentar din Cehia, împreună cu parteneri din alte patru țări central și 
est-europene (Slovacia, Ungaria, Croația și România). În 2016, alte două țări s-au alăturat programului 
(Polonia și Norvegia), iar noi am încheiat cu succes două ediții KineDok cu un bilanț de 492 de proiecții 
organizate în 37 de locații din 27 de orașe din România. În 2017, KineDok se extinde și în Bulgaria.


One World Romania continuă programul cu o serie nouă de filme, în mai multe locații alternative, vechi și noi. 
Pentru că, pe de o parte, aceste filme vorbesc despre oamenii de lângă noi și problemele lor, iar aceste povești 
trebuie spuse. Și, pe de altă parte, pentru că documentarele ajung rareori în sălile de cinema, care oricum s-au 
împuținat, restrângând și mai mult accesul publicului la cultură. O parte importantă din misiunea KineDok este de 
a merge în orașele mici și de a folosi spiritul local al barurilor, al galeriilor și al altor locuri populare. 
Aceste locații oferă o alternativă pentru întâlnirea dintre filmul documentar și public și creează o atmosferă 
intimă în care vizionarea și dezbaterea unor probleme curente, alături de regizori și experți, devin o experiență.


La ediția a 10-a a festivalului, lansăm al treilea sezon KineDok cu o proiecție specială a filmului cehesc „FC Roma“, 
care apoi va călători prin țară și va fi vizionat împreună cu alte 15 documentare produse în țările participante 
la program.