Trecutul prezent

Într-o epocă ce pare că își caută tot mai mult noi baze de funcționare, devine din ce în ce mai important ca noile generații să aibă șansa de a cunoaște mai bine evenimentele din trecut care au avut o influență majoră asupra societăților și politicilor prezente. În anul sărbătoririi a o sută de ani de la Marea Unire din 1918, când presupunem că vor fi organizate numeroase evenimente festiviste de marcare a marelui episod, credem că e important să folosim momentul mai degrabă pentru o întoarcere la realitățile istorice, cu toată complexitatea și nuanțele lor. Astfel, deși fiecare dintre filmele secțiunii analizează fenomene particulare, toate sunt relevante pentru parcursul României ultimului secol și vor da naștere unor reflecții, sperăm constructive, cu privire la istoria acesteia și la relevanța ei pentru prezent.