Cultura protestului

În ultimul deceniu am asistat la creșterea numărului de proteste și, mai ales, la apariția lor în țări cu regimuri autocratice sau lipsite de tradiție în acest sens. Rețelele de socializare, tehnologia modernă și mass-media au contribuit la propagarea atitudinii protestatare, dar sunt, în același timp, suspectate că ar pactiza cu „inamicul”, perpetuând status quo-ul. Trăim o perioadă similară celei din jurul anului 1968: simțim aerul schimbării, dar nu ne e clar în ce direcție ne va conduce. Peste tot în lume proteste spontane, uneori inițiate de o mână de oameni, au creat mișcări gigantice, reunind sute de mii sau milioane de cetățeni și provocând căderi de guverne sau de președinți, fără a aduce și o înlocuire a sistemului vechi cu unul nou. De multe ori, mișcările acestea au generat apariția unor partide care au ajuns puternice pe scena politică a țărilor respective. Alteori s-au stins, lăsând în urmă întrebări pentru viitor și promițând o revenire în forță atunci când contextul o va cere. Cert este că toate aceste mișcări au reușit să construiască, în timp, o cultură proprie, protestatari din toate colțurile lumii inspirându-se din modelele altora sau învățând din eșecurile lor.