Arta care mișcă lumea

Ce legătură este între o poetă saudită, un performer rus și un rocker iranian? Să fie ceea ce spunea Ai Weiwei, anume că totul este artă și totul este politică? Iată un răspuns chinezesc, înțelept și ambiguu, la o dezbatere veche de când lumea – cea despre rolul artei și artiștilor. Unii încă își doresc o artă care să machieze frumos realitatea, prin care oamenii să uite de griji, o artă care, eventual, să cânte frumusețile naturii. Cam așa înțeleg și politicienii noștri arta. Ar fi, de altfel, mult mai confortabil pentru ei. Doar că peste tot în lume există artiști care refuză acest rol, care au lucruri de zis despre lumea în care trăiesc și sunt gata să-și asume riscul de a le spune. Chiar dacă nu vor schimba lumea, încearcă să o miște. Despre ei e vorba în această secțiune. Documentarele acestea sunt rezultatul unei complicități aparte între artiștii - deveniți personaje – și artiștii care îi filmează; solidaritatea și admirația regizorilor transpare, evidentă, la tot pasul. Și pe bună dreptate: documentarul însuși poate fi artă, dar și o formă de conștiință socială și politică.