logo-civil-society-pitch

Cine va câștiga premiul Civil Society Pitch powered by One World Romania?

La cea de-a noua ediție a festivalului One World Romania ne-am decis să pornim la pețit. Scopul a fost să formăm echipe de profesioniști din domeniul cinematografiei și din societatea civilă, pe care să le sprijinim apoi în procesul de producție de filme documentare inspirate din realitățile locale. Așa a apărut ideea proiectului Civil Society Pitch, la finalul căruia vom acorda și primul premiu de dezvoltare pentru un film documentar românesc, născut din mariajul fericit dintre activiști pentru drepturile omului și documentariști. În perioada 14-16 octombrie 2016, organizăm cel de-al doilea atelier Civil Society Pitch, ce va avea loc în spațiul Galeriei Tranzit din Str. Gazelei nr. 44, sector 4, București.

În martie 2016, în cadrul Festivalului Internațional de Documentar și Drepturile Omului One World Romania, 22 de activiști au prezentat celor 17 cineaști prezenți la atelier povești cu potențial de a fi transformate în filme documentare. În urma acestei sesiuni s-au format trei echipe de regizori și activiști pentru drepturile omului. Acum ne propunem ca, sub ochiul și cu ajutorul a trei tutori experimentați din Statele Unite, Bulgaria și Olanda, să discutăm probleme specifice de producție și finanțare și să sprijinim fiecare echipă să își contureze un plan realist care să transforme aceste povești în filme. Mona Nicoară (regizor și producător filme documentare), Ana Alexieva (producător AGITPROP & manager de proiect Balkan Documentary Center) și Maarten Stoltz (coordonator de program, Fundația Movies that Matter) vor fi alături de noi în calitate de tutori ai atelierului și membri ai juriului.

Ne bucurăm să anunțăm că la sfârșitul atelierului una dintre cele 3 echipe formate în primăvară va primi un PREMIU în valoare de 4000 euro pentru dezvoltarea proiectului de film documentar. Premiul Civil Society Pitch – unul extrem de valoros pentru o echipă dedicată unui proiect ambițios la început de drum – este posibil datorită sprijinului financiar oferit acestui proiect marca One World Romania de către Ministerul Culturii, prin programul său ACCES.

Cele trei proiecte participante în competiție, în jurul cărora este construit atelierul sunt:

“Călătoria lui Dennis”/ Echipa: Mihai Bauman (regizor), Mircea Olivian (Dennis) și Marina Țupran (activiști)
Călătoria personală de auto-descoperire a unui rom de etnie turcă pune bazele pentru o explorare în trecut, prezent și viitor a comunității musulmane din România.

“Garduri”/ Echipa: Pataki Farkas (regizor), Adi Dohotaru (co-regizor, activist)
Românii sunt obsedați de garduri. Acestea împânzesc atât spațiile private, cât și cele publice. Împotriva cui se îngrădesc oamenii? Cine se află pe partea cealaltă a gardului? Cum fragmentează gardurile spațiul public? De ce garduri în loc de porți sau poduri?

“Invizibilii”/ Echipa: Iulia Stoian (regizor), Centrul FILIA și Funky Citizens
Cum te simți atunci când nu exiști, când ești invizibil din punct de vedere legal pentru statul în care trăiești?

Programul evenimentului este următorul:
Vineri, 14 octombrie, între 15:00-18:00
Sâmbătă, 15 octombrie, între 10:00-18:00
Duminică, 16 octombrie, între 10:00-14:00

Accesul la eveniment este deschis GRATUIT tuturor cineaștilor și membrilor societății civile interesați de subiecte cu impact social și care întâmpină dificultăți în materializarea proiectelor lor. Este o ocazie unică de a observa din primul rând tot ce implică dezvoltarea unui proiect de acest gen și de a petrece câteva zile alături de profesioniști în domeniu de la care se pot afla secrete valoroase.
Atelierul Civil Society Pitch se va desfășura în limba engleză. Locurile disponibile sunt limitate. Persoanele interesate trebuie să se încrie pe mail adresa laura@oneworld.ro sau la telefon 0722 488 128. Coordonator eveniment: Laura Orlescu

Proiectul Civil Society Pitch este realizat în colaborare cu Festivalul Internațional de Film Watch Docs din Polonia și cu sprijinul financiar al Ministerului Culturii prin programul ACCES.