One World Romania – Ediția a 14-a
21 - 30 mai 2021

Competiția și retrospectivele OWR#13

One World Romania revine în dublă formulă, fizică și online, între 21 și 30 august, iar ediția a 13-a va fi memorabilă nu doar datorită contextului ieșit din comun în care se derulează. În cele zece zile de festival, ne propunem să vă facem o trecere în revistă a celor mai ambițioase documentare realizate în ultimul timp și să celebrăm doi cineaști legendari ai genului, pe Ross McElwee și pe Chantal Akerman.

Pentru prima oară în istoria festivalului, acesta va fi prezidat de un juriu format din profesioniști care vor recompensa cel mai bun titlu al competiției internaționale. El va fi compus din Claire Simon, Mariana Otero, Abbas Fahdel, Ana Lungu și Ivana Mladenovic.

De asemenea, vom continua tradiția juriului liceenilor, alcătuit anul acesta din Raluca Mirea, proaspătă absolventă a Liceului Matei Basarab, Damian Ouatu, de la Colegiul Național „Petru Rareș” din Piatra Neamț, Anastasia Piperea și Alexandra Roceanu, care învață la Complexul Educațional Laude-Reut, Maria Munteanu, de la Colegiul Național „I.L. Caragiale” din capitală, și Maria Păun, elevă la „Gheorghe Lazăr”. Noutatea acestei ediții constă în parteneriatul dintre One World Romania și Super, festivalul de filme făcute de adolescenți, care vor colabora pentru a le oferi tinerilor selectați un parcurs mai aprofundat și de durată. Liceeni din juriu vor fi ajutați să-și dezvolte acuitatea în perceperea particularităților artei filmice printr-un atelier de film documentar de patru zile în timpul festivalului, intitulat „Zero la Purtare”. Îndrumați de Cristina Haneș și Dragoș Apetri, participanții vor realiza exerciții practice (fotografii și filmări) prin prisma cărora vor descoperi ce presupune reprezentarea realității prin aparatul de filmat.

Tot pentru prima oară, vom introduce premiul publicului la One World Romania. Cele trei filme câștigătoare (ale premiului competiției internaționale, juriului liceenilor și premiului publicului) vor fi proiectate în ultima seară a festivalului, duminică 30 august, la Verde Stop Arena și la Contego - The Coffee Factory.

Filmele din competiție sunt, cu trei excepții notabile, filme în care autorul își fixează camera asupra lumii înconjurătoare. Aceasta apare uneori sub trăsăturile unui individ - o femeie solitară, patroana unei cafenele din mijlocul deșertului, ale unui imigrant nigerian stabilit în Austria, sau ale unui bărbat care moare singur și trezește un val de amintiri în consătenii lui. Alteori, regizorii trasează legături pertinente între neocolonialismul începutului de secol al XX-lea, războiul din Vietnam, sau primele lagăre de concentrare apărute imediat după ce Hitler a ajuns la putere și prezenta situație a lumii. Celelalte trei filme din competiție sunt narate la persoana întâi, ceea ce nu înseamnă că oferă perspective mai înguste asupra societății contemporane. Experiența personală a cineaștilor mediază și reliefează problematici de prim ordin precum migrația către Europa, depresia sau schimbările geopolitice din anii 1970 până astăzi.


Dar pentru a înțelege demersul cineaștilor contemporani, trebuie să ne îndreptăm privirea inclusiv către filmele care i-au precedat, și mai ales asupra operelor care au transformat genul astfel încât acesta să-și lărgească înțelesul și să-și atingă potențialul estetic și de impact social. OWR#13 va cuprinde două retrospective a unor opere care au avut un astfel de impact.

Prima dintre acestea îi este dedicată documentaristului american Ross McElwee . Încă de la începutul carierei sale, acesta intuiește că atât el, cât și familia lui - dar și pământurile natale din Sudul Statelor Unite - aveau să devină parte din filmele sale, ca figuri emblematice și universale. Chiar dacă fiecare din filmele lui Ross McElwee este o operă de artă de sine stătătoare, între toate există puternice conexiuni, ele fiind realizate pe parcursul a mai bine de 35 de ani.

A doua retrospectivă va fi dedicată unei opere la fel de intime și de revoluționare, cea a cineastei belgiene Chantal Akerman - o figură esențială a modernismului cinematografic. Retrospectiva noastră va acoperi toate marile etape și marile filme ale acesteia: fie că vorbim de primele scurtmetraje, despre debut și filmele care au consacrat-o sau despre documentarele din anii mai târzii.


Toate evenimentele din cadrul festivalului se vor derula în conformitate cu normele sanitare impuse de autorități, care vor fi obligatorii atât pentru spectatori cât și pentru echipă, în vederea protejării sănătății tuturor. Puteți să consultați aceste norme aici.

Găsiți programul complet al festivalului aici.

Biletele se pot achiziționa de pe platforma Eventbook.


ORGANIZATOR:

Asociația One World Romania

PARTENER PRINCIPAL:

Programul Statul de Drept Europa de Sud Est al Fundației Konrad Adenauer

SPONSOR PRINCIPAL:

Kaufland

CU SPRIJINUL:

Administrația Fondului Cultural Național, Ministerul Culturii, Centrul Național al Cinematografiei, Institutul Cultural Român, Fundația ERSTE prin Fondul de Solidaritate CEE, UNHCR - Agenția ONU pentru Refugiați, Uniunea Cineaștilor din România, DACIN-SARA, Reprezentanța Comisiei Europene în România, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării

SPONSORI:

Bosch, HBO, Aqua Carpatica, Domeniile Sâmburești, Kronenbourg Blanc, Somersby, Samsung

PARTENER DE MOBILITATE:

Autonom

PARTENER SECȚIUNE PRINCIPALĂ:

Verde Stop Arena

PARTENERI CULTURALI:

Ambasada Franței în România, Institutul Francez din București, Institutul Balassi – Institutul Maghiar din București, Cinema Muzeul Țăranului, Goethe-Institut București, Ambasada Statelor Unite ale Americii în România, Centrul Ceh București, Forumul Cultural Austriac, Ambasada Elveției în România, Ambasada Regatului Țărilor de Jos în România, Ambasada Suediei la București, Ambasada Statului Palestina, Centrul Cultural Palestinian „Mahmoud Darwish”, Festivalul Filmului Palestinian, Institutul Polonez din București, Institutul Italian de Cultură, Ambasada Spaniei în România, Delegația Valonia-Bruxelles la București, Festivalul SUPER, Contego – The Coffee Factory, Mercato Kultur, Apollo 111, Agenția Împreună, Kinedok, Festivalul Astra, Transilvania Film, CEREFREA Villa Noel

BILETE PRIN:

Eventbook

PARTENER LOGISTIC:

DHL

PARTENER DIGITAL:

Canopy

PARTENER DE MONITORIZARE:

mediaTRUST

PARTENERI MEDIA:

Magic FM, Rock FM, Radio România Cultural, Radio Europa Liberă, Scena9, DOR, Films in Frame, Cinepub, Cărturești, Observator Cultural, Perspektiva, Humanitas, Film Menu, Cutra, Igloo, Liternet, All About Romanian Cinema, Zile și Nopți, The Institute, Graphic Front, Verbs Describe Us, Vice Magazine, Munteanu

FESTIVALUL A FOST FONDAT ÎN 2008 DE:

Centrul Ceh București

Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

Acest proiect este finanțat în parte printr-un grant al Departamentului de Stat al S.U.A. Opiniile, constatările şi concluziile prezentate în această lucrare sunt ale autorului/autorilor şi nu le reflectă neapărat pe cele ale Departamentului de Stat al S.U.A.

Proiect cultural finanțat de Ministerul Culturii.

Share on Facebook