One World Romania – Ediția a 14-a
21 - 30 mai 2021

Extraordinarele aventuri ale lui Delphine în țara feminismului

Warm-up OWR la Cinema Elvire Popesco

În pregătirea celei de 14-a ediții a festivalului, One World Romania, împreună cu Institutul Francez și cu Institutul Goethe din București, vă invită în lunile mai și iunie la o incursiune alături de marea actriță Delphine Seyrig în cinematograful feminin al anilor ’70 și ’80, urmând ca în timpul festivalului, între 11 și 20 iunie, să aducă un omagiu activității sale de cineastă dedicată cauzei feministe, într-o perioadă în care mișcarea avea nevoie de personalități celebre în prim-plan.

Delphine Seyrig a fost una dintre cele mai spectaculoase actrițe ale celei de-a doua jumătăți de secol, multe dintre filmele în care a jucat numărându-se azi printre cele mai remarcabile ale perioadei. Ca o bună parte din marii interpreți ai cinemaului de autor al anilor ‘60 - ‘80, ea a format colaborări solide cu cineaști majori, cărora a ajuns să le definească opera în ochii publicului. Dar pe lângă aparițiile ei în filme realizate de Alain Resnais, Luis Bunuel sau Francois Truffaut, aceasta a căutat constant să lucreze cu cineaste cărora le împărtășea viziunea asupra experienței feminine.

Trei astfel de relații creative i-au definit cariera: cea cu Chantal Akerman, pentru care a jucat în trei filme, incluzându-l pe cel mai faimos al întregii sale cariere, „Jeanne Dielman, 23 quai du Commerce, 1080 Bruxelles” (1975); cea cu Marguerite Duras, de-a lungul a patru filme, printre care se numără și „India Song” (1974), capodopera realizatoarei, și în sfârșit aceea cu Ulrike Ottinger, căreia îi dedicăm o retrospectivă amplă în cadrul actualei ediții a festivalului.

Cele două au colaborat de patru ori, inclusiv la realizarea ultimului proiect al lui Seyrig, care va face parte din tributul pe care i-l aducem actriței în colaborare cu Institutul Francez și cu Institutul Goethe din București. Acest film surprinzător, intitulat „Ioana d’Arc a Mongoliei” (1989), îmbină ficțiunea cu ritualurile comunitare și modurile de viață mongole nomade, pe care Ottinger le explorase deja cu documentarul-gigant, lung de mai bine de opt ore, „Taiga: O Călătorie În Nordul Mongoliei”. Al doilea film din selecție va fi deja menționatul „India Song” (1974), un experiment care îmbină o narațiune minimală, cea a unei recepții la reședința ambasadorului Franței în Calcutta care devine scena unor pasiuni ce se țes în jurul figurii soției amfitrionului, cu o componentă audio-vizuală brută și senzuală.

„Golden Eighties” (1984, regia Chantal Akerman) este un musical dulce-amărui care comentează incompatibilitatea dintre capitalism și romantism, oscilând între strălucirea lui Demy și melancolia specifică cineastei belgiene. În sfârșit, al patrulea film al tributului, „Delphine și Carole, insoumuses” (2019, regia Callisto McNulty) este un documentar recent despre relația personală și profesională dintre Delphine Seyrig și Carole Roussopoulos, membre fondatoare, alături de Ioana Wieder, ale colectivului „Les Insoumuses” care, în a doua jumătate a anilor ’70 a realizat o serie de filme manifest, marcate de o energie ludică și de o tendință de a trata cu ironie probleme majore ale societății franceze.

Program warm-up Delphine Seyrig la Cinema Elvire Popesco:

Golden Eighties - luni, 24 mai. Bilete aici.

Delphine și Carole, insoumuses - luni, 31 mai

India Song - luni, 7 iunie

Ioana d’Arc a Mongoliei - luni, 28 iunie

Filmul lui Callisto McNulty este de asemenea o introducere bună în activitatea de cineastă angajată în lupta pentru drepturile femeilor a lui Delphine Seyrig. Această latură fiind mai puțin cunoscută marelui public, ediția din acest an a festivalului One World România își va propune s-o evidențieze prin intermediul a trei filme care explorează subiecte precum sexismul, misoginismul și abuzurile la care sunt supuse actrițele din întreaga lume: „Maso și Miso se dau în bărci” (1975), „Manifestul SCUM” (1976) și „Fii frumoasă și taci!” (1981). La urmă, vom proiecta cel mai recent film al lui Babette Mangolte, directoare de imagine legendară și artistă feministă, „Calamity Jane & Delphine Seyrig, o poveste” (2020), care reconstituie traseul pregătirilor lui Delphine Seyrig pentru un film biografic despre Calamity Jane, pe care nu a mai apucat să îl termine.

Cea de-a 14-a ediție One World România va avea loc anul acesta în două etape: fizic, la București, între 11 și 20 iunie, la Cinema Elvire Popesco, Cinema Muzeul Țăranului și alte locații indoor și outdoor din Capitală și online în toată țara, între 21 și 27 iunie.

Abonamentele pentru perioada 11-20 iunie, desfășurată în locații fizice din București, sunt disponibile pe Eventbook în număr limitat (50) și asigură intrarea la toate proiecțiile festivalului, catalog și alte materiale promoționale. Abonamentele nu includ accesul la deschiderea festivalului, concerte și la alte evenimente speciale.


Organizator: Asociația One World Romania

Sponsor principal: Kaufland

Sponsor Secțiunea Justiție: Programul Statul de Drept Europa de Sud Est al Fundației Konrad Adenauer

Cu sprijinul: Administrația Fondului Cultural Național, UNHCR - Agenția ONU pentru Refugiați,

Reprezentanța Comisiei Europene în România, DACIN-SARA, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării

Parteneri culturali: Ambasada Franței în România, Institutul Francez din București, Ambasada Statelor Unite ale Americii în
România, Ambasada Regatului Țărilor de Jos în România, Goethe-Institut București, Forumul Cultural Austriac, Ambasada Elveției în România, Institutul Cultural Român, Ambasada Spaniei în România, Centrul Ceh București, Centrul Cultural Palestinian „Mahmoud Darwish”, Festivalul Filmului Palestinian, Ambasada Statului Palestina, Ambasada Libanului la București, Institutul Polonez din București, Delegația Generală Valonia-Bruxelles la București, Institutul Italian de Cultură, Festivalul SUPER, Kinedok, Ministerul Culturii

Sponsori: Fundația Sensiblu, Aqua Carpatica, Domeniile Sâmburești, Absolut

Partener logistic: DHL

Parteneri media: Radio România Cultural, Radio România Muzical, iQads, Elle, Scena9, Film Menu, Films in Frame, catchy.ro, life.ro, Ziarul Metropolis, Liternet, Cultura la dubă, Dilema Veche, Zile și Nopți, Cinemap, aarc.ro

Partener de monitorizare: mediaTRUST

Locații partenere: Institutul Francez, Muzeul Național al Țăranului Român, Cinema Muzeul Țăranului,
Cinemateca Eforie, Institutul Cultural Maghiar din București, UNATC, J’ai Bistrot

Festivalul a fost fondat în 2008 de Centrul Ceh București

Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

Acest proiect este finanțat în parte printr-un grant al Departamentului de Stat al S.U.A. Opiniile, constatările şi concluziile prezentate în această lucrare sunt ale autorului/autorilor şi nu le reflectă neapărat pe cele ale Departamentului de Stat al S.U.A.

Proiect cultural finanțat de Ambasada Olandei.

Share on Facebook