„Uită-te la flacără… Nici nu am început bine și deja pâlpâie” șoptește o voce feminină pe un ecran de un roșu violent. Astfel începe filmul lui Pablo Alvarez Mesa, Bicentenario, după un prolog alcătuit din imagini de arhivă ale atacului din 1985 asupra curții supreme a Columbiei, un episod deosebit de sângeros al luptei dintre gherilele de extremă stângă și guvern care s-a soldat inclusiv cu arderea documentelor care alcătuiau istoria juridică a țării. Pricepem curând că vocea femeii invocă prezența lui Simón Bolívar, eroul independenței Americii Latine, într-o ședință de spiritism, dar fraza ei poate fi la fel de bine înțeleasă ca o metaforă pentru aspirațiile de libertate și pace ale populațiilor întregului continent, întotdeauna înșelate încă de la momentul fondator al eliberării de sub jugul Spaniei. Aniversarea a două secole de la căpătarea independenței este ocazia pentru Alvarez să observe dialogul permanent dintre trecutul și prezentul Columbiei, ambele ițe temporare înnodându-se sub semnul naționalismului și al cultului marțial. Rezultatul este o discrepanță tragică între legendă și realitatea socială, care reiese din acumularea unor cadre observaționale statice ce surprind crâmpeie din celebrările organizate cu ocazia evenimentului în toate regiunile țării. Declarațiile - fie că alcătuiesc coloana sonoră a filmului, defilează ca proiecții luminoase pe clădiri sau sunt gravate în piatră sub formă de sloganuri și plăci memoriale - compun o narațiune glorioasă care este contrazisă de imaginile unor comunități greu încercate, care duc o existență precară și care urmăresc simulacrele confruntărilor armate organizate cu ocazia bicentenarului cu un licăr de teamă reală în străfundul ochilor. (Liri Alienor Chapelan)