În „Our Quiet Place”, regizoarea Elitza Gueorguieva spune vizual povestea alter ego-ului ei bielorus, Aliona. Sunt două femei cu un trecut, până la un punct, similar: ambele vin dintr-o țară comunistă și ambele și-au găsit refugiu într-o țară și într-o limbă străină (franceza), cu diferența că una a lăsat în urmă un regim democratic (Bulgaria), pe când cealaltă – o autocrație (Belarus). În timp ce Aliona încearcă să recompună într-un roman istoria tatălui ei, un fizician iubitor de mare, care a dispărut în ape turcești în 1995, și să facă astfel pace cu fantoma cuiva care, în ultimii 25 de ani, nu a fost nici mort, nici viu, regizoarea își creează propriul limbaj vizual, amplificând tensiunea dintre vis și realitate, poezie și memorie. Fără a fi un film despre migrație propriu-zis, e un film care vorbește despre trecut, evadare și reconstrucție sau emancipare într-o limbă care nu e a ta. Și poate tocmai ăsta e avantajul – că poți începe de la zero. (Sorana Stănescu)