Regizorul Ahmet Necdet Çupur se întoarce în locul în care a copilărit, un sătuc din sud-estul Turciei, pentru a surprinde viața familiei sale prin ochi de adult. Revenirea sa se petrece într-un moment de criză al familiei, întrucât și frații săi mai mici au crescut și își cer dreptul la independență, precum și el a făcut-o cu mulți ani în urmă. Fratele Mahmut, intrat recent într-o căsătorie aranjată în care nu se simte împlinit, vrea să-și părăsească tânăra soție. Se simte însă prins între dorința de libertate, reproșurile părinților și propriile sentimente de vinovăție față de soția sa, care odată divorțată va deveni o paria în comunitatea conservatoare a satului. În același timp sora mai mică, Zeynep, nu mai suportă “regimul represiv” al familiei și viața lipsită de perspective din sat, și își plănuiește evadarea la oraș, unde dorește să își continue studiile. Regizorul surprinde cu o candoare desăvârșită tensiunile familiei, criza identitară a fraților săi și rebeliunea lor împotriva tatălui autoritar, care simte că universul familiei este în pericol. Fără să judece sau să acuze, cineastul oferă un spațiu de exprimare pentru toți membrii familiei sale, inclusiv pentru părinții răniți de revolta copiilor. Ce rezultă este un portret complex de familie, un amestec intens de emoții adesea contradictorii și un conflict dureros între generații. Prin explorarea universului structurii familiale convenționale, filmul conturează și o critică subtilă la adresa practicilor ultraconsevatoare ce există în anumite comunități musulmane. (Monica Stan)