O barcă și o cameră. Un pescar și un regizor în mijlocul unui lac pustiu. Vorbele sunt de prisos. Pescarul și-a pierdut auzul în Războiul Bosniac. Cineastul, și el de origine bosniacă, dar născut și crescut în Olanda, și-a pierdut limba maternă datorită unei deficiențe de vorbire ce i-a marcat copilăria. Limba îi desparte, vulnerabilitățile îi apropie. Camera mediază cu sensibilitate și curiozitate această legătură neobișnuită înfiripată în peisaje misterioase, undeva la limita dintre vis și realitate, dintre amintire și prezent. O prietenie ce transcende barierele simțurilor, ale vârstei, ale istoriilor personale, exprimată non-verbal prin limbajul universal al umanității. Pescarul capătă proporții mitice în ochii regizorului. El nu e un marignal, un om respins de societate și exilat pe o insulă pustie din pricina traumelor războiului, ci un zeu neînțeles al apelor pe care nici valuri, nici vânt, nici furtună nu îl perturbă în călătoria sa și care trăiește la fel de liber precum caii sălbatici ce pasc liniștiți pe malurile lacului. (Monica Stan)
* Competiție
AUDIO: Bosniacă, Engleză
SUBTITRARE: Română
premii și festivaluri
Trieste Film Festival 2022
Santa Barbara IFF 2022
Ismailia IFF 2022
Visions du Réel 2021 - Burning Lights competition, Best Feature Award
Sarajevo Film Festival 2021 - Special Jury Award, Competition Programme – Documentary Film
RIDM 2021 - International Feature Length Competition, Grand Prix
Corsica.Doc 2021 - Grand Prix
Festival international du film de Nancy 2021 - Special Jury Mention
IDFA 2021
FID Marseille 2021
Beldocs 2021
DOK Leipzig 2021
Ji.hlava International Documentary Film Festival 2021
MIDBO International Documentary Film Festival Bogotá 2021
Porto/Post/Doc 2021
This Human World 2021
Guangzhou Documentary Film Festival, the Golden Kapok 2021