O barcă și o cameră. Un pescar și un regizor în mijlocul unui lac pustiu. Vorbele sunt de prisos. Pescarul și-a pierdut auzul în Războiul Bosniac. Cineastul, și el de origine bosniacă, dar născut și crescut în Olanda, și-a pierdut limba maternă datorită unei deficiențe de vorbire ce i-a marcat copilăria. Limba îi desparte, vulnerabilitățile îi apropie. Camera mediază cu sensibilitate și curiozitate această legătură neobișnuită înfiripată în peisaje misterioase, undeva la limita dintre vis și realitate, dintre amintire și prezent. O prietenie ce transcende barierele simțurilor, ale vârstei, ale istoriilor personale, exprimată non-verbal prin limbajul universal al umanității. Pescarul capătă proporții mitice în ochii regizorului. El nu e un marignal, un om respins de societate și exilat pe o insulă pustie din pricina traumelor războiului, ci un zeu neînțeles al apelor pe care nici valuri, nici vânt, nici furtună nu îl perturbă în călătoria sa și care trăiește la fel de liber precum caii sălbatici ce pasc liniștiți pe malurile lacului. (Monica Stan)