One World Romania – OWR 15
13 - 22 mai 2022 București
23 - 31 mai 2022 - Online

„Paris Calligrammes” și „Petit Samedi” deschid cea de-a 14-a ediție One World România

Cea de-a 14-a ediție One World România va începe la București vineri, 11 mai, cu proiecția simultană a două dintre cele mai așteptate titluri ale ediției din acest an: de la ora 19:00, la Cinema Elvire Popesco va rula cel mai recent film al cineastei Ulrike Ottinger - „Paris Calligrammes” - căreia OWR îi dedică în acest an o retrospectivă - iar de la ora 20:00, la Cinema Muzeul Țăranului Român va rula „Petit Samedi”, documentarul cineastei belgiene Paloma Sermon-Daï.

Biletele pentru deschiderea One World România 2021, precum și pentru celelalte filme din programul acestui an s-au pus în vânzare astăzi, pe Eventbook. Numărul lor este limitat, iar proiecțiile vor avea loc respectând toate normele și măsurile în vigoare.

Programul One World România este disponibil aici.

În cel mai recent film al său, „Paris Calligrammes” Ulrike Ottinger rememorează anii de tinerețe petrecuți în Parisul anilor ’60, înaintea revenirii în Germania și începerii unei cariere cinematografice. Cineasta își propune să reviziteze spațiile definitorii pentru formarea sa culturală, adesea dispărute între timp, să recupereze figuri legendare pentru lumea artistică a vremii, multe dintre ele căzute în uitare, și să recompună un anumit spirit al epocii și, mai ales, al cercurilor de prieteni și al locurilor importante pentru boema din care făcea parte.

Un portret frontal al adicției de heroină, „Petit Samedi” prezintă relația complexă dintre Samedi, un bărbat ducând o viață liniștită undeva într-un sat din Belgia, departe de tentațiile tinereții, și mama lui, o femeie care, în încercarea de a-l ajuta să se vindece trebuie să se confrunte nu doar cu demonii interiori ai fiului, ci și cu propriile ei emoții de culpabilitate. În legătura foarte strânsă dintre cei doi, compusă din momente de ușurătate a ființei, dar și din confruntări tensionate - e greu să nu regăsești aproape toate relațiile mamă-fiu din lumea asta, indiferent de natura problemelor nespuse care planează între ei.

În 2021, One World România revine cu peste 60 de filme de lungmetraj și scurtmetraj din întreaga lume, majoritatea în premieră națională. Festivalul se va desfășura fizic, la București, între 11 și 20 iunie, la Cinema Elvire Popesco, Cinema Muzeul Țăranului și alte locații indoor și outdoor din Capitală și online în toată țara, între 21 și 27 iunie. Tema principală din acest an surprinde instanțe diferite ale feminității și feminismului din întreaga lume, din diverse culturi, straturi sociale și epoci diferite.


Biletele pentru cea de-a 14-a ediție One World România sunt disponibile pe Eventbook.


Organizator: Asociația One World Romania

Partener Secțiunea Justiție: Programul Statul de Drept Europa de Sud Est al Fundației Konrad Adenauer

Sponsor principal: Kaufland

Susținut de: Raiffeisen Bank

Cu sprijinul: Administrația Fondului Cultural Național, Ministerul Culturii, UNHCR - Agenția ONU pentru Refugiați, Reprezentanța Comisiei Europene în România, DACIN-SARA, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării

Sponsori: Fundația Sensiblu, Aqua Carpatica, Domeniile Sâmburești, Absolut

Parteneri culturali: Ambasada Franței în România, Institutul Francez din București, Ambasada Statelor Unite ale Americii în România, Ambasada Regatului Țărilor de Jos în România, Goethe-Institut București, Forumul Cultural Austriac, Ambasada Elveției în România, Institutul Cultural Român, Ambasada Spaniei în România, Centrul Ceh București, Centrul Cultural Palestinian „Mahmoud Darwish”, Festivalul Filmului Palestinian, Ambasada Statului Palestina, Ambasada Libanului la București, Institutul Polonez din București, Delegația Generală Valonia-Bruxelles la București, Ambasada Ucrainei la București, Festivalul SUPER, Kinedok, Prisma Film

Partener logistic: DHL

Partener de mobilitate: Black Cab

Parteneri media: Radio România Cultural, Radio România Muzical, iQads, Elle, Scena9, Film Menu, Films in Frame, catchy.ro, life.ro, Ziarul Metropolis, Liternet, Cultura la dubă, Dilema Veche, Zile și Nopți, Cinemap, aarc.ro, Cinepub, Cărturești

Partener de monitorizare: mediaTRUST

Locații partenere: Institutul Francez, Muzeul Național al Țăranului Român, Cinema Muzeul Țăranului, Cinemateca Eforie, Institutul Cultural Maghiar din București, UNATC, J’ai Bistrot

Festivalul a fost fondat în 2008 de Centrul Ceh București

Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

Acest proiect este finanțat în parte printr-un grant al Departamentului de Stat al S.U.A. Opiniile, constatările şi concluziile prezentate în această lucrare sunt ale autorului/autorilor şi nu le reflectă neapărat pe cele ale Departamentului de Stat al S.U.A.

Proiect cultural finanțat de Ambasada Olandei.

Proiect cultural finanţat de Ministerul Culturii.

Share on Facebook