One World Romania – Ediția a 14-a
11 - 20 iunie 2021
21 - 27 iunie 2021 - online

Căutăm voluntari/e pentru One World Romania 2021

Anul acesta Festivalul One World Romania ajunge la cea de-a 14-a ediție. Dacă și ție îți place filmul documentar la fel de mult cum ne place nouă, dacă crezi în puterea documentarelor de a schimba perspective și crezi că drepturile omului nu sunt doar un concept gol, ci ceva pentru care merită să lupți, te vrem alături de noi în echipa One World Romania! Hai în echipa de voluntari/e a festivalului în perioada 21 - 30 mai la București.

Ce oferim:

  • ocazia de a-ți aduce contribuția la schimbarea atitudinilor și mentalităților spectatorilor noștri prin crearea de spații de dialog,
  • experiență lucrând alături de o echipă profesionistă, care pune tot sufletul în realizarea unicului festival de film documentar dedicat drepturilor omului din România,
  • instructaj specific pentru activitatea pe care o vei realiza cât și despre drepturile omului,
  • ocazia de a interacționa cu regizori, protagoniști și producători ai filmelor difuzate în festival
  • noi prieteni din echipa extinsă One World Romania și ocazii multiple de a discuta lucruri importante pentru tine

Ce vrem de la tine:

  • disponibilitate pe durata desfășurării festivalului
  • abilitatea de a-ți duce la bun sfârșit și cu responsabilitate sarcinile trasate
  • spirit de echipă și colaborare
  • spirit de inițiativă și dorința de a-ți aduce aportul astfel încât să ne bucurăm de succesul acestui festival
  • capacitatea de a rezolva situații neprevăzute
  • simț de răspundere și responsabilitate față de sănătatea ta, dar și a celor din jurul tău (echipă, public)

Completează formularul de înscriere până pe 09 aprilie 2021. Avem mai multe roluri pe care ți le poți asuma în funcție de abilitățile și dorințele tale, le găsești pe toate descrise în detaliu în formular.

Dacă ai întrebări, te rugăm să ne scrii la coordinator@oneworld.ro.
Te așteptăm alături de noi!
Echipa One World Romania

Share on Facebook