One World Romania – Brașov, Ediția a 2-a
16 - 19 septembrie 2021

Evenimentele speciale One World Romania 14

Pe lângă cele peste 60 de filme scurte și lungi, de arhivă și contemporane, care vor alcătui selecția ediției cu numărul 14 a festivalului One World Romania, vom organiza și o serie de evenimente menite să aprofundeze ori chiar să dezvolte în direcții nebănuite tematicile introduse de acestea. Alături de artiști, membri ai societății civile, sociologi și jurnaliști, vom încerca să punem diagnostice și să avansăm soluții pentru sporirea toleranței, dialogului și solidarității.

Tema centrală a ediției din acest an fiind lupta femeilor pentru egalitate, multe dintre evenimente o vor aborda din perspective variate și în final transversale. Chestiuni legale complexe și puțin cunoscute vor fi puse în lumină de Asociația A.R.T Fusion printr-o expoziție interactivă și o dezbatere cu experți în jurul Convenției de la Istanbul, privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice (luni, 14 iunie, Atriumul Institutului Francez). Vom discuta de asemenea cu specialiști, decidenți și reprezentanți ai organizațiilor neguvernamentale despre provocările cu care se confruntă profesioniștii în intervențiile în cazuri de violență domestică și vom căuta soluții pentru respectarea și aplicarea cu succes a prevederilor legale din domeniu. (joi, 17 iunie, Cinema Elvire Popesco). Tot la capitolul legislației și impactului ei concret, centrul FILIA va face publice o parte din datele obținute cu privire la accesul la întreruperi de sarcină la cerere în anul 2020, în situația în care în ultimii 10 ani femeile și adolescenții nu au mai avut acces la contracepție gratuită, iar multe dintre cabinetele de planificare familială s-au închis (duminică 20 iunie, Cinema Elvire Popesco).

Sistemul judiciar în ansamblul lui va fi pus sub lupă în cadrul evenimentului „Justiție Nevăzută”, care subliniază subiecte precum încrederea cetățeanului de rând în justiție și accesul lui la aceasta, digitalizarea sau reintegrarea foștilor deținuți cu scopul de a porni un dialog public (luni 14 iunie, Cinema Muzeul Țăranului). Iar cu ocazia proiecției documentarului „Eroii discreți”, inițiat de Una Clara Sigheti, Cristina Barticel și Adina Torje, vom discuta chiar cu protagoniștii, oameni pentru care integritatea reprezintă o valoare fundamentală (miercuri, 16 iunie, Cinema Muzeul Țăranului).

Alte trei evenimente se concentrează asupra diverselor ipostaze ale feminității care se formează în spațiul public, în dezbaterile ideologice, dar și în cadrul comunităților marginalizate ori pur și simplu în stradă. Prof. univ. dr. Cosima Rughiniș va propune participanților o discuție despre lecțiile „văzute, dar neobservate” privind masculinitatea și feminitatea, pornind de la modul în care genul este ilustrat prin panourile și afișele publicitare, dar și prin statui (joi 17 iunie, Institutul Cultural Maghiar București). În contextul în care un partid cu un discurs violent misogin, anti-LGBT, rasist și conspiraționist, a intrat în Parlament în ultimul an, vom încerca să demontăm cu inteligență, umanitate și umor concepte precum „ideologie de gen” sau „sexomarxism”, alături de Ada Solomon, Katia Pascariu, Paul Dunca, Liliana Popescu, Antonella Leca și Mona Nicoară (vineri 18 iunie, Cinemateca Eforie). Cu evenimentul „Feminismul intersecțional în lumea gadjeilor”, vom chestiona ce ne spun experiențele femeilor queer și ale femeilor rome despre „lumile'' în care acestea navighează și cu care se intersectează. Vor vorbi Tabita Ene (activistă și feministă romă), Elena Feraru (Policy Center for Roma and Minorities), Nicoleta Vișan (Frontul Comun pentru Dreptul la Locuire), Anca Nică (E-Romnja), Antonella Lerca Duda (Transgender Europe & SexWorkCall), iar discuția va fi moderată de Carmen Gheorghe de la E-Romnja (duminică 20 iunie, Cinema Elvire Popesco).

Arta produsă de femei a fost dintotdeauna un bastion de rezistență a acestora. De la videouri militante la educația prin imagine, de la practicile artiștilor la workshopuri cu deținuți: vom explora istoria artei video feministe din anii ’60 alături de Nicole Fernández Ferrer, delegata generală a Centrului Audiovizual Simone de Beauvoir, mergând apoi până în secolul XXI (sâmbătă 19 iunie, Cinema Elvire Popesco). În ziua de azi, inechitățile sunt departe de a fi rezolvate, așa că vom lansa, alături de F-Sides, o analiză a modurilor în care industria autohtonă de film și teatru ar putea deveni mai incluzivă, mai accesibilă și mai sigură dintr-o perspectivă de gen (duminică 20 iunie, UNATC).

Chestiunile definirii, contestării sau asumării genului, cât și relația cu propriul corp sunt în centrul manifestului „CorpFluid. Istorii personale întrupate”, care îmbracă forma unui concert performativ ce își propune să interogheze imaginea de sine și modelele sociale care o influențează (duminică 13 iunie, Cinema Elvire Popesco). Ele animă de asemenea Gender Talk, o comunitate de persoane non-binare, trans și prieteni cis exploratori, care pune sub semnul întrebării genul așa cum îl știm; o parte din membrii ei ne invită să ne eliberăm gândirea de gen pentru a obține o mai bună cunoaștere a propriei persoane (luni 14 iunie, Cinemateca Eforie). Aceeași tendință de a pune întrebări despre situațiile din ziua de azi, despre oamenii care judecă orice în exces, bullying, rasism, pierderea umanității, alergarea dupa bani, cursa pentru jobul perfect ș.a.m.d. stă la baza spectacolului de teatru „Hei, tu, vecine”, oganizat de adolescenții de la Centrul educational de arte performative CEVA (duminică 20 iunie, UNATC).

În mod deturnat, tot despre corpuri și despre îmbătrânirea lor, care atrage prea des marginalizarea, vorbește și „Retro Radio Podcast” - un podcast în care actori și jurnaliști intervievează bunici pricepuți la gătit, bricolaj sau făcut țuică în casă (sâmbătă, 12 iunie, Institutul Cultural Maghiar București). Corpul poate fi de asemenea și o cale de acces către un alt mod de observare a vieții, dintr-o altă perspectivă, dar care contribuie în aceeași măsură la cunoașterea și înțelegerea lumii în care trăim. Aceasta este filosofia instructoarei Ral Bratu, care propune o sesiune de yoga și una de meditație care să ne inspire blândețe și îngăduință față de lucrurile care ne sunt greu de acceptat sau de înțeles (sâmbătă 19 și duminică 20 iunie, în Parcul Kretzulescu și online).

Găsiți toate detaliile necesare despre evenimente aici.


Organizator: Asociația One World Romania

Partener Secțiunea Justiție: Programul Statul de Drept Europa de Sud Est al Fundației Konrad Adenauer

Sponsor principal: Kaufland

Susținut de: Raiffeisen Bank

Cu sprijinul: Administrația Fondului Cultural Național, Ministerul Culturii, UNHCR - Agenția ONU pentru Refugiați, Reprezentanța Comisiei Europene în România, DACIN-SARA, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării

Sponsori: Fundația Sensiblu, Aqua Carpatica, Domeniile Sâmburești, Absolut

Parteneri culturali: Ambasada Franței în România, Institutul Francez din București, Ambasada Statelor Unite ale Americii în România, Ambasada Regatului Țărilor de Jos în România, Goethe-Institut București, Forumul Cultural Austriac, Ambasada Elveției în România, Institutul Cultural Român, Ambasada Spaniei în România, Centrul Ceh București, Centrul Cultural Palestinian „Mahmoud Darwish”, Festivalul Filmului Palestinian, Ambasada Statului Palestina, Ambasada Libanului la București, Institutul Polonez din București, Delegația Generală Valonia-Bruxelles la București, Ambasada Ucrainei la București, Festivalul SUPER, Kinedok, Prisma Film

Partener logistic: DHL

Partener de mobilitate: Black Cab

Parteneri media: Radio România Cultural, Radio România Muzical, iQads, Elle, Scena9, Film Menu, Films in Frame, catchy.ro, life.ro, Ziarul Metropolis, Liternet, Cultura la dubă, Dilema Veche, Zile și Nopți, Cinemap, aarc.ro, Cinepub, Cărturești, British Council

Partener de monitorizare: mediaTRUST

Locații partenere: Institutul Francez, Muzeul Național al Țăranului Român, Cinema Muzeul Țăranului, Cinemateca Eforie, Institutul Cultural Maghiar din București, UNATC, J’ai Bistrot

Festivalul a fost fondat în 2008 de Centrul Ceh București

Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

Acest proiect este finanțat în parte printr-un grant al Departamentului de Stat al S.U.A. Opiniile, constatările şi concluziile prezentate în această lucrare sunt ale autorului/autorilor şi nu le reflectă neapărat pe cele ale Departamentului de Stat al S.U.A.

Proiect cultural finanțat de Ambasada Olandei.

Proiect cultural finanţat de Ministerul Culturii.

Share on Facebook