Încep înscrierile pentru One World Romania 12

Ediția a 12-a a Festivalului Internațional de Documentar și Drepturile Omului One World Romania va avea loc între 15 și 24 martie 2019, la București. One World Romania este primul festival de filme documentare din București și singurul dedicat drepturilor omului din România.

Vă invităm să vă înscrieți cele mai noi documentare ce abordează orice tematică privind drepturile omului, filme de scurt, mediu și lungmetraj, dedicate tuturor categoriilor de public, inclusiv copiilor și adolescenților. Filmele trebuie să fi fost lansate după ianuarie 2017 și să fie subtitrate în limba engleză.

Termen limită: 30 octombrie 2018.

Pentru a înscrie un documentar, vă rugăm să completați formularul aici!

O parte dintre filmele selectate pentru One World Romania 12 vor putea fi proiectate în cadrul unor evenimente speciale pe parcursul anului (programe educaționale, caravană, reluări etc.), numai cu acordul producătorului.

Dacă aveți întrebări referitoare la procesul de înscriere, vă rugăm să le contactați pe Andreea Chiper și Teodora Leu: festival@oneworld.ro.

Share on Facebook