Participanţii la Juriul Liceenilor sunt adolescenţi de la mai multe licee din Bucureşti. Ei vor viziona în sala de cinema nouă documentare din selecţia One World Romania, iar la final vor alege unul singur pentru a primi trofeul festivalului, care va fi anunţat la gala de închidere din seara de 12 aprilie și proiectat în cinema în ultima zi de festival, pe 13 aprilie.
Decizia se va lua însă în urma unui proces complex de învățare. În prima zi, tinerii vor participa la un curs de educație media interactiv cu trainerii Nicoleta Fotiade, de la Mediawise Society, şi Ionuţ Mareş. Împreună cu aceştia, vor discuta şi deprinde atât noţiuni care ţin de drepturile omului, participare civică şi educaţie media (reprezentare și limbaj vizual, context de vizionare, interpretarea mesajelor media etc.), cât şi concepte de bază ce îi vor ajuta să identifice şi să descifreze particularităţile documentarului de autor. Apoi, pe parcursul festivalului, filmele vor fi discutate în detaliu în cadrul a trei întâlniri, cu îndrumarea celor doi tutori. Pornind de la ideile și conceptele abordate la cursul preliminar, dezbaterile se vor concentra deopotrivă pe subiectele şi temele pe care le propun cele nouă filme şi pe elementele specifice ale limbajului cinematografic folosit în documentar. Filmul câştigător al Juriului Liceenilor va fi ales în urma unei deliberări finale, când participanţii vor trebui să redacteze şi o motivaţie pentru opţiunea lor.
Obiectivele programului sunt de a-i obișnui pe tineri cu experienţa vizionării unor documentare în cadrul specific al unui festival de film (unele proiecţii vor fi urmate de discuţii ale publicului cu cineaştii sau experţii invitaţi), de a-i expune la forme cât mai diverse de cinema nonficţional, de a le stimula şi dezvolta percepţia vizuală, capacitatea de dezbatere și argumentare şi gândirea critică şi de a-i ajuta să înţeleagă modul în care filmul documentar poate fi văzut atât pentru plăcerea estetică pe care o produce, cât şi pentru reflecţia asupra lumii înconjurătoare pe care o declanşează.
Nicoleta Fotiade este expertă-formatoare în educație media și cultură digitală. A predat educație media la Universitatea din București, formează profesori și bibliotecari pentru integrarea educației media în comunitățile lor. Crede că educația media ar trebui să înceapă de la cele mai mici vârste. Fondatoare și președinta Mediawise Society și International Association for Media Education (iame.education).
Ionuț Mareș este jurnalist și critic de film. Articolele sale pot fi găsite pe Films in Frame. Este directorul artistic al festivalurilor Ceau, Cinema! (Timişoara), Nordic Festival (Bucureşti) şi Zilele Filmului Românesc de la Chişinău, precum şi curatorul competiţiilor de scurtmetraje ale Festivalului Anonimul (Sfântu Gheorghe).