Jurnalismul de investigație din Balcani, Europa Centrală, țările Parteneriatului Estic, precum și Cipru și Malta, a întâmpinat numeroase provocări în ultimii ani. În multe țări din regiune, peisajul media este plin de (auto-)cenzură, iar inițiativele independente și critice sunt insuficiente. Jurnaliștii se confruntă deseori cu amenințări, hărțuire și acțiuni legale, ceea ce le restricționează tot mai mult capacitatea de a documenta și raporta problemele acute din societatea actuală.
Pentru a-și desfășura activitatea, acești jurnaliști depind adesea de colaborări și finanțări internaționale, care pot veni la rândul lor cu alte riscuri și obstacole. Cu toate acestea, munca lor este crucială în a-i trage la răspundere pe cei aflați la putere și în promovarea transparenței și a democrației.
De peste 15 ani, Balkan Documentary Center sprijină cineaștii, jurnaliștii și activiștii să-și ducă la bun sfârșit munca. Pe lângă programele lor deja consacrate, BDC Discoveries și Docu Rough Cut Boutique, BDC lansează anul acesta Balkan Watchers – Media Programme for Journalists, susținut de Creative Europe MEDIA.
Cui îi este adresat programul? Jurnaliști, cineaști, activiști care lucrează la proiecte de film sau podcast documentar, aflate în stadiu avansat de dezvoltare sau în producție.
Țări eligibile: UE: România, Bulgaria, Grecia, Croația, Polonia, Slovenia, Slovacia, Ungaria, Cipru, Malta; non-UE: Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Georgia, Republica Moldova, Ucraina, Serbia, Muntenegru, Kosovo, Macedonia de Nord, Albania, Bosnia și Herțegovina. Co-producțile între țările UE și cele non-UE sunt încurajate.
Programul este împărțit în trei module de lucru: 1. București (aprilie 2024) – în cadrul One World Romania – dedicat dezvoltării proiectelor 2. Modul online (august/septembrie 2024) – pregătirea pitch-ului 3. Sofia (octombrie 2024) – în cadrul Sofia Documental – selecția și prezentarea proiectelor finanțate
Vor fi selectate 10 proiecte de film documentar și 10 podcast-uri. După pitch-ul din Sofia, 3 documentare vor fi premiate cu 25.000 euro fiecare, iar 3 podcast-uri vor primi câte 5.000 euro.