Revizitând filme realizate în Iran după anul 1979, „Nume de cod” este o căutare arhivistică a acelor lucruri nespuse, care totuși vorbesc - o căutare a numelor uitate, a corpurilor interzise, a disparițiilor femeilor atât de pe ecran, cât și în afara lui.
Acest eseu video în split-screen deconstruiește reprezentarea unui obiect în aparență banal - geanta de mână -, propunând, astfel, o analiză textuală și politică a cenzurii și a intimității în Iranul post-revoluționar. „Irani Bag” invită spectatorul să reconsidere relația dintre vedere și atingere.
„Nazarbazi” [jocul de priviri] este un film despre dragoste și dorință în interiorul cinematografii iraniene, cinematografie în care reprezentarea momentelor de intimitate și a atingerilor între femei și bărbați este interzisă.
Două femei într-un pat. Vântul bate în fereastră, iar una dintre ele își amintește de o veche întâlnire la cinema. Secvența narată nu poate fi exprimată în imagini. Filmări originale și materiale de arhivă se suprapun, cât să acopere crăpăturile, lucrurile șterse, limitele reprezentării. Un cântec de dragoste care n-ar trece niciodată de cenzură, „Mast-del” vorbește despre corpuri și dorințe interzise atât în interiorul, cât și în afara cinematografiei iraniene de după revoluție.
Cineasta Aïcha Chloé Borro, stabilită în Franța de peste un deceniu, se întoarce în țara ei natală, Burkina Faso, cu ocazia morții unchiului ei, tată a 22 de copii și patriarhul familiei pe care ea a lăsat-o în urmă. Spectatorul presimte că va asista la șocul cultural dintre regizoarea occidentalizată și rudele ei profund ancorate în obiceiurile și mentalitatea locală, dar discursul filmului este mult mai complex de-atât. Borro nu-și fixează camera asupra fricțiunii dintre lumea occidentală și cea africană, ci asupra fisurilor din ce în ce mai numeroase și profunde care parcurg o așa-zisă societate tradițională, care își fac apariția în film odată cu polemica cu privire la destinul care i se rezervă casei patriarhului. O parte din familie dorește s-o vândă; cealaltă parte consideră că este un spațiu inalienabil, care a văzut născându-se și murind generații de strămoși. Datorită empatiei, subtilității, dar și puterii expresive și talentului de generalizare a particularului ale lui Borro, o dramă în fond banală, prin care trec majoritatea familiilor, devine un expozeu despre consecințele civilizaționale ale modernizării accelerate, post-colonialismului și globalizării, cu o tușă de magie - spiritele străbunilor nefiind niciodată departe. (Liri Alienor Chapelan)
Cu camera lui veche, videograful Iosif Zagor (75 de ani) își documentează ultimii patru ani de viață, singurătatea și boala. Vorbește despre fricile sale și ale vecinilor de a fi evacuați forțat din trei locații diferite, unde el a trăit în condiții precare la bătrânețe. „Moartea lui Iosif Zagor” oferă, deopotrivă, justiție poetică dar și împuternicire prin documentare cinematografică acelor oameni invizibili care nu se încadrează în noua imagine dinamică ale unor orașe mari și scumpe, precum Clujul.
Imagine Iosif Zagor
Montaj Alexandru Popescu
Producția Monica Lăzurean-Gorgan, Adi Dohotaru
Design de sunet Matei Vasilache
AUDIO: Română
SUBTITRARE: Engleză
film adoptat de
05
aprilie,
vineri
Cinemateca Eforie
19:00
71'
* Competiție /
Proiecție urmată de un Q&A cu regizorul
Adi Dohotaru
Adi Dohotaru
Adi Dohotaru este un regizor debutant din Cluj, România. Este un practicant al metodologiei Acțiunii Participative iar în proiectele sale recurge la tehnica Antropologiei Performative pentru a-și pune în valoare colaboratorii. Compune legi și poezii, face cercetare civică și de mediu. Mai mult decât un regizor, Dohotaru este un personaj dintr-un proiect utopic, unde diviziunea muncii dispare și viața se contopește cu arta... vechile tentative eșuate ale avangardelor.
06
aprilie,
sâmbătă
Cinema Union
15:30
71'
* Competiție /
Proiecție urmată de o discuție cu Ioana Florea - "Frontul comun pentru dreptul la locuire"
Luptele muncitorești de ieri și de azi nu se află într-o perfectă continuitate: poate că greutatea condițiilor de muncă ce îi răpesc individului demnitatea și îl transformă într-o unealtă, și nașterea, în acest context vitreg, a unei solidarități de branșă sunt ingrediente recurente ale acestor mișcări; dar situația politică și economică globală a evoluat atât de mult, mai ales în ultimele două secole, încât o paralelă prea exactă ar fi un act de simplificare a istoriei. Filmul cineastei Agnès Perrais pornește de la asemănările flagrante pentru a explora apoi nuanțele celor două lupte muncitorești pe care le discută, adoptând atitudini distincte pentru fiecare: pe de-o parte, o minuțiozitate de istoric în relatarea revoltei muncitorilor din domeniul lânii în Florența secolului XIV, printre primele de acest tip. Pe cealaltă parte, un angajament vibrând de energie în favoarea muncitorilor străini care lucrează astăzi în culisele industriei modei de lux italiene, suferind atât de pe urma nedreptăților istorice rezervate clasei proletare, cât și abuzurilor unei Europe care respinge oficial imigranții, iar neoficial îi exploatează. Cele două fire sunt reunite de figura carismatică a lui Alessandro Stella, un fost militant cu metode radicale, refugiat în a doua parte a vieții în obiectivitatea ocupației de istoric. (Liri Alienor Chapelan)
Première mondiale : Cinéma du Réel 2023 (France) - Prix de la Sacem (musique originale) Première internationale : Pesaro Film Festival 2023 (Italie) History Film Festival 2023 (Croatie) - Grand Prix et Prix de la meilleure photographie Biopic Fest 2023 (Italie) Porto/Post/Doc 2023 (Portugal) Les Rendez-vous de l’histoire de Blois 2023 (France) Les Écrans Documentaires 2023 (France) Florence International Film Festival 2023 (Italie) Festival internazionale Segni della Notte 2023 (Italie) BUEIFF - Buenos Aires International Film Festival 2024 (Argentine) Festival La Grande Révolte 2024 (France) Filmer le travail 2024 (France)
film adoptat de
06
aprilie,
sâmbătă
Cinema Union
18:00
83'
* Competiție /
Proiecție urmată de un Q&A cu regizorul
Agnès Perrais
Agnès Perrais
Agnès Perrais este o artistă și cercetătoare născută în Paris. În lucrările sale Perrais utilizează o varietate de forme stilistice (colaje, rayografie etc.) și explorează conexiunile dintre politică și imaginație, atât prin documentare („Ciompi”), cât și prin scurtmetraje poetice („Marin miroir”, „Navire” - co-regizat cu Lysa Heurtier Manzanares.) Este membră a unor colective artistice precum L'Etna, La Poudrière și Le Navire Argo și co-fondatoare a asociației „La Surface de dernière diffusion”.
09
aprilie,
marți
Cinema Elvire Popesco - Institutul Francez
18:00
83'
* Competiție /
Proiecție urmată de o discuție cu David Schwartz - "Platforma de Teatru Politic"
Filmul lui Yousef Srouji este scurt, personal și percutant, sondând parcă eternul conflict israelo-palestinian prin prisma unor materiale care alcătuiesc însăși țesătura copilăriei sale. În cursul celei de-a doua Intifade, la începutul anilor 2000, filmările în regim amator ale părinților lui Yousef devin brusc șarjate politic, documente tulburătoare ale eforturilor unei familii de a-și proteja cât mai bine universul casnic de pericolele din exterior, al căror laț se strânge din ce în ce mai tare. Mama lui Yousef devine simbolul individului sfâșiat între obligațiile sale familiale și propria-și integritate fizică pe de-o parte, și dorința de a documenta, eventual de a participa, la răscoala poporului său pe de altă parte. Tânăra femeie pare incapabilă să lase din mână camera de filmat și este atrasă iremediabil de geamurile casei pe care se zăresc bombardamentele, în ciuda rugăminților întregii familii să rămână la adapost. Relația cu copiii ei, în cadrul căreia figura ei de mamă se retrage uneori în spatele rolului de documentarist, este unul dintre aspectele cele mai provocatoare ale unui film din păcate mai actual ca niciodată. (Liri Alienor Chapelan)
Filmul lui Boubacar Sangaré reușește să se situeze cu îndemânare la intersecția dintre universal și particular, urmărind cotidianul deopotrivă ordinar și excepțional al lui Rasmané, un băiat de 16 ani care își câștigă traiul într-un oraș minier din sudul Burkina Faso-ului. Pe când munca sa și a tovarășilor lui, mulți doar puțin mai în vârstă ca el, este epuizantă și riscantă, prestată cu unelte rudimentare și fără echipamente de protecție, la ieșirea din mină Rasmané se dovedește un adolescent ca oricare altul, traversat de impulsiuni contradictorii, oscilând între naivitate copilăroasă și o nevoie aprinsă de a-și pune în scenă identitatea de adult pe care este în procesul de a o crea. În jurul lui, întregul colectiv pare sfâșiat de contradicții similare, între ancorarea tradiției și atracția modernității, între demnitatea rănită și speranța absurdă a îmbogățirii, între fatalism și încredere într-un viitor poleit cu aur, la propriu și la figurat. În ciuda bogatului imaginar care înconjoară activitatea mineritului - simbol întâi al industrializării, iar apoi al dezindustrializării - și a unei anumite esențe adolescentine pe care o încarnează Rasmané, protagonistul lui Sangaré rămâne opac de-a lungul filmului, amintindu-ne constant că nu-i putem împărți destinul prin simpla transpunere empatică. (Liri Alienor Chapelan)
Imagine Isso Emmanuel Bationo
Montaj Gladys Joujou
Producția Fernand Ernest Kaboré, Faissol Gnonlonfin, Madeline Robert
Sunet Seydou Porgo
Muzica Rémi Durel
Companie producătoare Les Films de la caravane
Distribuitor Filmotor
AUDIO: Mooré, Gan, Franceză
SUBTITRARE: Română, Engleză
06
aprilie,
sâmbătă
Cinemateca Eforie
15:00
83'
Proiecție urmată de un Q&A cu regizorul
Boubacar Sangaré
Boubacar Sangaré
Boubacar Sangaré este un cineast și un autor din Burkina Faso. A regizat patru scurtmetraje și a coregizat un documentar de lung metraj pentru TV. „Aurul vieții” este primul său documentar de lung metraj pentru cinema. În prezent lucrează la mai multe proiecte: un documentar road-movie, „Djéliya, Memory of Manding” (selectat în cadrul La Fabrique des Cinémas du Monde, Cannes Film Festival 2022) și două lungmetraje de ficțiune: „Le nom qu’on te donne” și „Les dieux délinquants”.
În 2024, One World Romania reia programul SAHIA VINTAGE (început în 2013), inițiind o direcție nouă, construită în jurul Jurnalului cinematografic produs de Studioul Alexandru Sahia în perioada 1950-1974 sub titlul Actualitatea în imagini.
Continuator al jurnalelor produse anterior în România, precursor al știrii de televiziune, „Actualitatea în imagini” este distribuit săptămânal în cinematografele din țară ca expresie a pedagogiei politice în acțiune: așa-numitul ‘jurnal filmat’ popularizează versiunea oficială a statului cu privire la momente de mobilizare sau entuziasm colectiv, de criză politică sau umanitară sau de viață cotidiană pe care le traversează țara a cărei istorie în flux e documentată de reporterii Sahia. Pe parcursul celor 24 de ani de existență, formatul Jurnalului se maturizează: crește numărul de subiecte abordate iar structura și estetica acestor subiecte se transformă datorită unor factori precum fluctuațiile presiunii ideologice, profesionalizarea realizatorilor sau concurența crescută din partea jurnalului televiziunii, cu care jurnalul cinematografic coexistă între 1957 și 1974.
În aprilie 2024 se împlinesc 50 de ani de la încetarea producției Jurnalului – care circulă, în ultimii ani de existența, sub titlul Săptămîna în imagini. Marcăm această aniversare printr-un prim program care sperăm să inspire exerciții de reflecție individuală și colectivă asupra unui trecut tot mai puțin recent dar încă apăsător și disputat.
Iarna 2023-2024 a însemnat dispariția a două personalități asociate cu istoria Arhivei Naționale de Filme: Aura Puran (1937- 2023) și Bujor Râpeanu (1938- 2024). Le aducem un omagiu și, cu acest prilej, mulțumim profesioniștilor Arhivei Naționale de Filme fără de care programele SAHIA VINTAGE nu ar fi posibile.
Programul SAHIA VINTAGE este curatoriat de Adina Brădeanu.
Mai mulți refugiați ucraineni, încercând să fugă din calea războiului, ajung să fie transportați de aceeași mașină. Această dubă devine un refugiu tranzitoriu, o zonă intimă a mărturisirilor și confidențelor. Conversațiile sincere dintre pasageri și șofer despre viață, neliniști, vise și așteptări creează un portret colectiv, iar amestecul dintre apropiere și distanță emoționează. În aceeași măsură, filmul cineastului Maciek Hamela reflectă și o mărturie a imensei mobilizări în rândul popoarelor învecinate, în cazul acesta al polonezilor, fiecare încercând să fie cât mai util pentru cei aflați în nevoie. Vehiculul se transformă într-o mică utopie a solidarității fără granițe, unde principiul care guvernează este „Împreună spre ceva mai bun”. Tot ce trebuie să faci este să te uiți în oglinda retrovizoare. (Carmen Lascoiu)
Imagine Yura Dunay, Wawrzyniec Skoczylas, Marcin Sierakowski, Piotr Grawender
Montaj Piotr Ogiński
Producția Piotr Grawender (Affinity Cine), Maciek Hamela (Pemplum)
DMZ Docs (KOR), Unable to Settle or Leave section TIFF - Toronto International Film Festival (CA), TIFF Docs Odesa International Film Festival (UA), National Competition ▲ The Best Ukrainian Documentary Feature Film Award DokuFest (XK), International Feature Dox Competition Two Riversides Film and Art Festival (PL), World Under Canvas section Iceland Documentary Film Festival – IceDocs (IS), Main Competition ▲ Special Mention International Film Festival Fema La Rochelle (FR), l’Année du Documentaire section Sheffield DocFest (UK), International Competition ▲ Grand Jury Prize Cannes Film Festival (FR), ACID section Millennium Docs Against Gravity (PL), Polish Competition ▲ The Best Polish Film Award ▲ The Arthouse Cinema Association Award
06
aprilie,
sâmbătă
Cinemateca Eforie
20:00
84'
Proiecție urmată de un Q&A cu regizorul
Maciek Hamela
Maciek Hamela
Maciek Hamela este producător și regizor de film și de radio. Născut în Varșovia, Polonia, și-a dat masteratul în Literatură Franceză la Sorbona (Paris IV) și a studiat, de asemenea, Regie de Film la École Internationale de Création Audiovisuelle et de Réalisation (EICAR). Hamela este unul dintre colaboratorii constanți ai BBC Channel. În calitate de regizor și producător de radio, i-a fost acordată Medalia de Argint pentru Premiera Anului 2018 în cadrul Competiției Naționale a Reporterilor de Radio din Polonia.
07
aprilie,
duminică
Cinema Union
20:30
84'
Proiecție urmată de un Q&A cu regizorul
Maciek Hamela
Maciek Hamela
Maciek Hamela este producător și regizor de film și de radio. Născut în Varșovia, Polonia, și-a dat masteratul în Literatură Franceză la Sorbona (Paris IV) și a studiat, de asemenea, Regie de Film la École Internationale de Création Audiovisuelle et de Réalisation (EICAR). Hamela este unul dintre colaboratorii constanți ai BBC Channel. În calitate de regizor și producător de radio, i-a fost acordată Medalia de Argint pentru Premiera Anului 2018 în cadrul Competiției Naționale a Reporterilor de Radio din Polonia.