Maryam Tafakory – Actul exprimării ca formă de rezistență

Când vorbim despre lucrările lui Maryam Tafakory, primul cuvânt care ne vine în minte este „multidisciplinaritatea”. Termenul este pe cât de atotcuprinzător pe atât de potrivit, întrucât Tafakory a reușit, în doar un deceniu, să își construiască un corp de lucrări dintre cele mai coerente artistic, care îmbină poezia, performance-ul, materialele de arhivă și cele documentare, cu tehnici ale filmului eseu și ale colajului cinematografic. Acest mozaic artistic este străbătut de firul roșu al unor analize intime și critice ale rolurilor de gen, ale interdicțiilor sociale și ale structurilor dominante care guvernează reprezentarea acestora în societatea și cinematografia iraniană de după Revoluție.

Făcând parte din selecțiile și programele unor instituții de artă și de film de mare renume internațional (MoMA, Tate Modern, BOZAR, Quinzaine des Réalisateurs de la Cannes, Locarno, Toronto IFF), cinemaul practicat de Tafakory se concentrează asupra actelor de ștergere de la nivel structural, explorând codurile și condiționările de natură socio-politică ce reglementează domeniul public și pe cel cinematografic.

Prin intermediul poeziei și investigând codurile de limbaj ale cinemaului iranian, Tafakory eliberează și emancipează intimitatea sinelui - ca o formă a conștiinței și a domeniului social -, oferind o voce subiectivităților de gen pe care ideologia și controlul său intens și restrictiv din sfera publică le înăbușe și condiționează.

Astfel, simplul act al exprimării - fie el rostit cu voce tare, gesticulat, scris sau doar citat - devine o formă de rezistență, mai ales atunci când atrage spectatorul direct în interiorul discursului său prin identificarea cinematografică pe care o prilejuiește vocea narativă.

Calupul Nume de cod reunește cele mai recente lucrări ale sale care folosesc cinematografia iraniană de după Revoluție ca o bază materială pentru a deconstrui codificarea normelor sociale și a dorințelor reprimate pe care aceasta o conține. Cu ajutorul unei forme eseistice și al unui montaj dialectic, Tafakory explorează modul în care cineaștii au ocolit interdicția de reprezentare cinematografică a intimității dintre bărbați și femei. Mai mult decât o indexare arhivistică a dorinței reprimate, aceste lucrări fac apel la naratorul nevăzut și redus la tăcere care se află și în spectator, intensificând identificarea noastră intelectuală și emoțională.

În Ezitări repetate sunt curatoriate lucrări mai timpurii, care se aventurează în sfera publică din Iran, juxtapunând imagini documentare și de arhivă cu performance-uri filmate. Tocmai în aceste opere capătă subversiunea și rezistența o poziție explicită și decisivă, actul „performativ” și vizibil al feminității (scrise, șoptite, jucate) fiind intercalat, în opoziție, cu masculinitatea, ca forță dominantă din interiorul culturii.

Este un lucru rar ca radicalitatea cutezătoare și critica incisivă să vină însoțite de niște mijloace de expresie atât de poetice. Luate unul câte unul, filmele lui Tafakory sunt documente puternice ale rezistenței – privite împreună, cu ocazia  acestor două programe și în prezența artistei însăși (prezență însoțită de performance-uri in situ în cadrul festivalului), ele reprezintă un important punct culminant al celei de-a 17-a ediție a One World Romania.

(Andrei Tănăsescu)