De la ora 19.00, la Verde Stop Arena, vom proiecta filmul „Taikon”, despre Katarina Taikon, o femeie născută într-o societate profund inegalitară, dar care a devenit în cele din urmă o înfocată activistă pentru drepturile civile ale romilor, folosind o combinație de unelte legale, mediatice și artistice. Apoi, de la ora 20.45, începe „Parastasul Rasismului”, la care vor participa în calitate de MC Mircea Toma de la ActiveWatch, Ciprian Necula, activist rom, Dragoș Mușat (Tetelu), comedian și jurnalist, și o serie de invitați speciali acompaniați de Daniel Mărgean & Trio Band.
Competiția internațională
„Marea din mijloc” - Rezidența BRD Scena 9, ora 20.30
Lumea întreagă este preocupată de chestiunea migranților, dar puțini sunt cei care găsesc o modalitate originală de a-și exprima părerea în toiul cacofoniei de știri senzaționaliste, de luări de poziții oportuniste, de declarații simplificatoare și de propagandă populistă. Regizorul Jean-Marc Chapoulie reușește să-și croiască o cale legând tema migrației ilegale de alt subiect specific epocii noastre: proliferarea camerelor de supraveghere și întrebările pe care aceasta le ridică, atât în termeni de control al populației, cât și la nivelul ontologiei imaginii în mișcare.
Proiecție se va desfășura în prezența cineastului Jean-Marc Chapoulie.
Recomandările zilei
„Șapte ani în luna mai” - Cinema Muzeul Țăranului, ora 20.30
Secvența centrală a filmului lui Affonso Uchôa se derulează în lumina caldă a unui foc de tabără aprins pe un teren viran, în apropierea unui drum pe care trec din când în când mașini și cu silueta unei uzine conturându-se pe fundal. În jurul focului stau doi tineri de vârste apropiate. Între ei se creează o conexiune previzibilă, dar cu adevărat neașteptată este natura experienței pe care o împart: brutalitatea poliției braziliene și viața precară pe care sunt forțați să o ducă de frica represaliilor acesteia.
„Șapte ani în luna mai” este primul film din de acum clasica secțiune a festivalului dedicată justiției, intitulată anul acesta Dreptatea într-o lume strâmbă.
„Eu, tu, el, ea” - Cinema Elvire Popesco, ora 20.30
Primul lungmetraj al lui Chantal Akerman dejoacă orice interpretare normativă, fără să facă apel la o narațiune labirintică sau la situații cu caracter vădit simbolic. Dimpotrivă, toate acțiunile protagonistei - interpretată chiar de cineastă - sunt de o concretețe absolută: doarme, mănâncă, se dezbracă, se privește, are un contact uman minimal cu un șofer de camion și cu o fostă iubită, face sex. Luate separat, aceste micro-evenimente se remarcă mai ales datorită tratării temporalității: timpul cinematografic se confundă cu timpul vizionării, ceea ce instalează o monotonie elegiacă care devine nucleul sensibil al filmului.
„Eu, tu, el, ea” deschide retrospectiva pe care i-o dedicăm în acest an cineastei belgiene.
Locația zilei
Manasia Hub
Manasia Hub apare pe hartă drept un loc atipic prin liniștea piațetei Stelea Spătarul, unde copacii țin umbră chiar și zgomotului mașinilor ce au treabă în alte părți. Este unul dintre puținele scuaruri care au rezistat încercării lui Nicolae Ceaușescu de a distruge orice infrastructură urbană ce permitea oamenilor să se adune în număr mare. Proiectul Manasia și-a găsit loc într-o casă interbelică, ce a funcționat mai bine de 6 decenii drept secție de Poliție și care, trecând prin mâinile și ideile unei echipe tinere, s-a transformat, devenind 1200 mp de spațiu neconvențional, un hub profesional menit să sprijine tinerii întreprinzători ai comunității de artă vizuală și nu numai.
Manasia Hub va fi anul acesta punctul general de întâlnire, căci va găzdui OWR Lactobar, o serie de întâlniri informale cu cineaști, performeri, cântăreți, membri ai juriului internațional și ai juriului liceenilor, care vor vorbi direct cu publicul pasionat de cinema, de cafea sau de produse lactate. Astăzi, de la ora 14.00, avem plăcerea să-l avem printre noi pe Jean-Marc Chapoulie, regizorul filmului „Marea din mijloc”.
Atât discuția de la Manasia Hub cât și „Parastasul Rasismului” vor fi transmise live pe pagina noastră de Facebook.
O scurtă recapitulare a zilei de ieri
Ieri a început a treisprezecea ediție OWR cu premierea bucureșteană a filmului „Acasă”, în regia lui Radu Ciorniciuc, premiat la Sundance și la TIFF. Proiecția s-a desfășurat în prezența regizorului, a producătoarei Monica Lăzurean-Gorgan și a protagoniștilor filmului, Așa cum speram, publicul a răspuns prezent, evenimentul fiind sold-out. Vă mulțumim și vă așteptăm la fel de numeroși și de entuziaști și pentru restul festivalului!
Toate evenimentele din cadrul festivalului se vor derula în conformitate cu normele sanitare impuse de autorități, care vor fi obligatorii atât pentru spectatori cât și pentru echipă, în vederea protejării sănătății tuturor.
Găsiți programul complet al festivalului aici.
Biletele se pot achiziționa de pe platforma Eventbook.
ORGANIZATOR:
Asociația One World Romania
PARTENER PRINCIPAL:
Programul Statul de Drept Europa de Sud Est al Fundației Konrad Adenauer
SPONSOR PRINCIPAL:
Kaufland
CU SPRIJINUL:
Administrația Fondului Cultural Național, Ministerul Culturii, Centrul Național al Cinematografiei, Institutul Cultural Român, UNHCR - Agenția ONU pentru Refugiați, Fundația ERSTE prin Fondul de Solidaritate CEE, Uniunea Cineaștilor din România, DACIN-SARA, Reprezentanța Comisiei Europene în România, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării
SPONSORI:
Bosch, HBO, Aqua Carpatica, Domeniile Sâmburești, Kronenbourg Blanc, Somersby, Samsung
PARTENERI CULTURALI:
Ambasada Franței în România, Institutul Francez din București, Ambasada Statelor Unite ale Americii în România, Forumul Cultural Austriac, Ambasada Elveției în România, Ambasada Regatului Țărilor de Jos în România, Goethe-Institut București, Ambasada Statului Palestina, Centrul Cultural Palestinian „Mahmoud Darwish”, Festivalul Filmului Palestinian, Ambasada Spaniei în România, Ambasada Suediei la București, Institutul Polonez din București, Institutul Italian de Cultură, Delegația Valonia-Bruxelles la București, Centrul Ceh București, Agenția Împreună, Festivalul SUPER, Kinedok, Festivalul Astra, Transilvania Film, Apollo 111, CEREFREA Villa Noel, AVL Systems, Prisma Production Pro
LOCAȚII PARTENERE:
Verde Stop Arena, Mercato Kultur, Institutul Francez din București, Cinema Muzeul Țăranului, Institutul Balassi – Institutul Maghiar din București, Rezidența BRD Scena 9, Manasia Hub
BILETE PRIN:
Eventbook
PARTENER DE MOBILITATE:
Autonom
PARTENER LOGISTIC:
DHL
PARTENER DIGITAL:
Canopy
PARTENER DE MONITORIZARE:
mediaTRUST
PARTENERI MEDIA:
Magic FM, Radio România Cultural, Radio România 3Net ”Florian Pittis”, Radio Europa Liberă, Scena9, DOR, Films in Frame, Cinepub, Cărturești, Observator Cultural, Perspektiva, Humanitas, Film Menu, Cutra, Igloo, Liternet, All About Romanian Cinema, Zile și Nopți, The Institute, Știriong.ro, Verbs Describe Us, Vice Magazine, Munteanu
FESTIVALUL A FOST FONDAT ÎN 2008 DE:
Centrul Ceh București
Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.
Acest proiect este finanțat în parte printr-un grant al Departamentului de Stat al S.U.A. Opiniile, constatările şi concluziile prezentate în această lucrare sunt ale autorului/autorilor şi nu le reflectă neapărat pe cele ale Departamentului de Stat al S.U.A.
Proiect cultural finanțat de Ministerul Culturii.