Așa cum și-a obișnuit publicul, One World Romania include în fiecare an un premiu acordat de liceeni, în urma programului de educație cinematografică și media Juriul Liceenilor. Anul acesta, programul se desfășoară pentru a doua oară și în Timișoara, între 19 – 22 septembrie, în cadrul ediției locale a Festivalului Internațional de Film Documentar și Drepturile Omului One World Romania la Timișoara.
Adolescenții cu vârsta între 14 și 19 ani care studiază la un liceu din Timișoara pot face parte din juriul care deliberează și alege un film câștigător din programul festivalului. Timp de 4 zile, împreună cu Ionuț Mareș (critic de film) și Adina Baya (jurnalistă & copywriter), participanții selectați vor discuta şi deprinde noțiuni care țin de drepturile omului, participare civică, educație media și film documentar. Înscrierile sunt deschise până pe 10 septembrie.
Pe parcursul atelierului, liceenii vor participa în timpul zilei la întâlniri de lucru și discuții cu ceilalți colegi din juriu și cei doi tutori, la Cinema Timiș, iar serile vor participa la proiecțiile organizate în cadrul festivalului, la Cinema Victoria. În total, adolescenții vor viziona și dezbate 8 filme din programul festivalului, pentru ca apoi, pe 22 septembrie, să aleagă un film câștigător, care va fi anunțat în cadrul proiecției de închidere One World Romania la Timișoara.
Programul își propune să-i obișnuiască pe tineri cu experienţa vizionării filmelor documentare – nu doar să-i ajute să le descifreze, cât și să le încurajeze spiritul critic, în special în cadrul specific al unui festival de film, unde majoritatea proiecțiilor sunt urmate de discuții ale publicului cu cineaștii sau experții invitaţi.
Juriul Liceenilor este o experiență care îi expune la forme cât mai diverse de cinema non-ficțional, le stimulează capacitatea de dezbatere, argumentare şi gândirea critică și îi ajută să înţeleagă modul în care filmul documentar poate fi văzut, atât pentru plăcerea estetică pe care o produce, cât și pentru reflecţia asupra lumii înconjurătoare pe care o declanșează.
Cum se aplică la Juriul Liceenilor?
În vederea selecției, îi invităm pe cei interesați să completeze un scurt formular. Nu există taxă de înscriere sau de participare. Vor putea fi selectați 16 participanți. Pentru întrebări legate de aplicație, vă rugăm să ne scrieți pe adresa atelier@oneworld.ro.
Tutori:
Ionuț Mareș este jurnalist și critic de film și scrie cu regularitate despre cinema pentru reviste online precum Films in Frame și Ziarul Metropolis. Este directorul artistic al Festivalului Ceau, Cinema! de la Timişoara şi al festivalului Zilele Filmului Românesc de la Chişinău, precum şi curatorul competiţiilor de scurtmetraje (româneşti şi internaţionale) ale Festivalului Internaţional de Film Independent Anonimul de la Sfântu Gheorghe. Colaborează, de asemenea, ca moderator de discuții cu alte festivaluri de film din România, cum ar fi TIFF şi Les Films de Cannes à Bucarest. A fost critic invitat în cadrul programelor de educaţie cinematografică Education à l'image şi CinEd. A absolvit Jurnalism-Engleză la Universitatea de Vest din Timişoara şi a urmat un masterat în jurnalism cultural la Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării (FJSC) a Universităţii din Bucureşti.
Adina Baya este lector în Științe ale Comunicării la Universitatea de Vest din Timișoara. A lucrat ca jurnalist, copywriter, trainer și cercetător în domeniul comunicării mediatice. Are un interes aparte pentru înțelegerea felului în care funcționează limbajul audiovizual, cu aplicații în special în cinematografie. E cinefilă pasionată și interesată de explorarea critică a multiplelor posibilități de interpretare pe care le propune un film. Scrie de peste două decenii cronică de film în presa culturală timișoreană și a publicat câteva colecții de cronici. Ultima, publicată în calitate de co-autor, e din 2022 și se cheamă Povești regândite: De la carte la film.
În această toamnă, One World Romania pornește din nou On Tour. Pe lângă atelierele pentru liceeni, vor avea loc ediții ale Festivalului Internațional de Film Documentar și Drepturile Omului, cu proiecții și dezbateri, la Călărași (4 – 7 septembrie), Timișoara (19 – 22 septembrie) și Oradea (18 – 20 octombrie). La Brașov va avea loc și o ediție extinsă KineDok, programul care promovează documentarele creative în spații alternative. Înscrierile pentru atelierul de film documentar pentru adolescenți Meet, Point & Shoot Timișoara vor începe în curând.
ORGANIZATOR
Asociația One World Romania
PROIECT CULTURAL CO-FINANȚAT DE
Centrul de Proiecte al Municipiului Timișoara, Administrația Fondului Cultural Național
PARTENERI
Ceau, Cinema!, Cinema Victoria Timișoara, Ambasada Regatului Norvegiei în România, KineDok România
PARTENERI MEDIA NAȚIONALI
Radio România Cultural, Agerpres, Zile și Nopți, Scena9, Școala9, LiterNet, Films in Frame, Revista FILM, Cărturești
FESTIVALUL A FOST FONDAT ÎN 2008 DE
Centrul Ceh București
Proiectul face parte din Programul cultural național „Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023” și este finanțat prin programul Legacy Timișoara 2023, derulat de Centrul de Proiecte al Municipiului Timișoara, cu sume alocate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Culturii.
Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.