Cum vă imaginaţi cotidianul anului 1955 în studioul de film documentar al României socialiste? Cu siguranţă nu aşa cum îl veţi vedea în acest film. La cinci ani de la înfiinţarea studioului, pentru petrecerea aniversară, angajaţii Sahia produc ilicit acest home movie instituţional – fără aprobare, fără buget şi fără peliculă alocată „de sus”. Noi la cinci ani e un gest de auto-reflexivitate amuzată al unei comunităţi care, la doar cinci ani de existenţă comună, e deja angajată în construirea mitologiei de „studio-familie”. Motivul central e acela al vieţii în studio ca dolce far niente. Filmul reconstituie ludic o zi generică din viaţa studioului şi semnalează, printr-un tur extins al clădirii din Bulevardul Aviatorilor 106, cîteva dintre acţiunile care ţin de rutina zilnică a instituţiei: ziua de lucru flexibilă, pauzele lungi şi dese la ‘Colţul Învăţămîntului de Partid’ (locul de fumat de sub scară), munca ce include pasionante partide de şah, bârfă, şi – ocazional – sesiuni violente de lucru pe scenariu.

Prin acest performance colectiv, avem acces la versiunea acceptabilă a vieții private a unui studio de comandă politică – adică la ceea ce membrii studioului consideră că poate fi arătat, într-o proiecţie semi-privată, înainte de petrecerea aniversară la care, bănuim, participă şi invitaţi din afara studioului.