Focus Centre Simone de Beauvoir - Femeie nu te naști, ci devii
Focus Centre Simone de Beauvoir - Femeie nu te naști, ci devii
Franța
Pe 2 iunie 1975, în jur de 200 de lucrătoare sexuale au amenajat o tabără și au ocupat biserica Saint-Nizier din Lyon. Ele protestau contra torturii brutale și a actelor ucigașe comise împotriva lucrătoarelor sexuale și contra faptului că poliția, în loc să pornească în urmărirea autorilor acestor crime, a preferat să le amendeze și să le bage la închisoare pe femeile care i-au denunțat. Aceste femei discută cu Carole Roussopoulos despre viața lor ca prostituate - o necesitate economică generată asupra lor de un sistem care subevaluează și oprimă femeile și le condamnă pentru alegerile pe care le fac -, dar, mai mult decât atât, ca femei și ca mame. Ele cer ca abuzurile poliției și ipocrizia statului să înceteze și același lucru să se întâmple și cu hărțuirea economică și cea socială: statul profită masiv de pe urma muncii lor, dar în același timp refuză să le recunoască drepturile. În afara bisericii privitorii și trecătorii (majoritatea bărbați) pot urmări dezbaterile în timp ce ele sunt difuzate pe ecrane video. Acțiunea lor de protest în sine nu a durat mult dar a atras atenția pe plan național și, în consecință, a reprezentat începutul unor mișcări similare de ocupare a bisericilor de-a lungul Franței. Ea este în general considerată drept nașterea mișcărilor moderne pentru drepturile lucrătoarelor sexuale în toată lumea. Din păcate puțin pare să se fi schimbat în anii de după 1975. Lupta trebuie să continue, peste tot în lume! (de Vanina Vignal)