Lansat în 2022, „Documentare la bibliotecă” este cel mai nou proiect educațional organizat de Asociația One World Romania, în parteneriat cu Mediawise Society și KineDok România.
Proiectul „Documentare la bibliotecă” face un pas asumat pentru a crește competențele de analiză critică a imaginii ale publicului larg, cu filmul documentar ca material didactic. Totodată, proiectul reprezintă un efort de lungă durată de a îmbogăți activitatea bibliotecilor rurale, județene, municipale sau de cartier, activându-le ca hub-uri culturale și semnalând utilitatea lor ca noduri accesibile ale cunoașterii.
În fiecare an, proiectul se derulează în două etape: întâi au loc cursurile de educație media prin film documentar destinate bibliotecarilor. Participanții aplică apoi cunoștințele dobândite pentru a organiza proiecții de film și dezbateri pentru publicul bibliotecilor lor, în etapa a doua a proiectului. Documentarele proiectate sunt producții românești și fac parte din catalogul KineDok.
Cursurile de media literacy sunt susținute de Ionuț Mareș, jurnalist și critic de film, și Nicoleta Fotiade, formatoare în domeniul educației media și digitale, președinta asociației Mediawise Society. Trainerii au dezvoltat un suport de curs care își propune să le arate bibliotecarilor potențialul filmului documentar ca instrument media de dezbatere pe teme despre drepturile omului.
Proiectul a început în 2022 în județele Dâmbovița, Gorj și Tulcea și a continuat în 2023 în București, Dâmbovița și Vâlcea. În 2022, cei 65 de bibliotecari și bibliotecare care au participat la cursuri au organizat 85 de evenimente în 48 de biblioteci. În anul 2023, 60 de bibliotecari au organizat 78 de evenimente în 28 de biblioteci. În 2024, proiectul se va desfășura în județele Dâmbovița, Ialomița, Neamț și Teleorman.
Proiect cultural co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național.
Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.