Despre cel mai recent film realizat de Radu Jude, proaspăt câștigător al Ursului de Aur la Festivalul de Film de la Berlin, e bine să știi cât mai puține lucruri înainte de a-l vedea pentru prima oară. E atât de inventiv și de surprinzător din punct de vedere narativ și stilistic și pune în discuție atât de multe teme rareori abordate în cinematografia românească, încât spectatorul cel mai candid, care ar intra - să zicem - din greșeală în sala de cinema unde e proiectat s-ar simți cu siguranță luat pe sus și transportat într-un soi de realitate magică, în egală măsură respingătoare și fascinantă, ușor de recunoscut și exotică. Sintetizând mai multe registre în care Radu Jude și-a exersat viziunea în ultimii ani, "Babardeală cu bucluc sau porno balamuc" aparține unor tradiții cinematografice multiple și nu doar pentru că fiecare din cele trei părți ale sale e abordată în chei stilistice diferite, ci și fiindcă tonul său variază, mixând comedie burlescă, elemente eseistice și de dramă realistă în proporții asemănătoare. E, totodată, unul dintre cele mai feministe - dacă nu cel mai feminist - film al cinematografiei noastre din toate timpurile și e șocant, ireverențios, crud, exact cum ar trebui să fie orice demers ce își propune să oglindească misoginismului social profund dintr-o societate unde dezbaterile pe acest subiect reflectă, de obicei, poziții precum cele din urmă cu o jumătate de secol. (de Andrei Rus)