În această capodoperă densă și complexă, întinsă pe durata a șase ore și cuprinzând trei părți distincte, Ulrike Ottinger își consemnează notițele din călătoria prin locuri ale Europei care ar trebui să fie mai puțin exotice pentru occidentali decât taigaua siberiană, Japonia, China sau alte regiuni pe care le-a vizitat în trecut, însoțită de aparatul de filmat. Sunt orașe și sate din țări precum Ucraina, Turcia, Ungaria sau România - cea din urmă surprinsă cu puțin înaintea aderării la Uniunea Europeană, ceea ce constituie, pentru un spectator de aici, o întoarcere fascinantă în timp. Sunt spații în care trecutul și prezentul se suprapun în moduri dintre cele mai contradictorii, aparținând unor foste imperii și culturi eclectice, ce cuprindeau populații cu origini și de etnii extrem de diverse. Felul tandru, curios, niciodată intruziv în care Ottinger captează mici frânturi din viața de zi cu zi a localnicilor, sau - foarte des - în care imortalizează portrete scurte ale unor femei în timp ce muncesc poziționează spectatorul în cea mai bună stare de contemplare posibilă. Iar faptul că intervențiile din off ale naratorului sau inserturile sunt, de obicei, pasaje literare din autori precum Isaac Babel, Elias Canetti, Kavafis, ce au descris, în alte vremuri, locurile revizitate acum, deschide prezentul spre niveluri senzoriale, tactile, politice nebănuite la o primă vedere. Un rol similar îl au și fotografiile din trecut incluse în toiul unor secvențe de viață cotidiană - surprinzător și pentru doar câteva secunde, de fiecare dată. Cea mai mare revelație, un soi de epifanie continuă, provocată de acest film e că fiecare colțișor, oricât de banal ar putea părea unui vizitator neinițiat, conține energii și povești de viață multiple, care se dezvăluie încet, încet, dacă înveți să privești cu adevărat până în profunzimea lucrurilor. (de Andrei Rus)