Cel de-al doilea lungmetraj al carierei lui Ulrike Ottinger, „Portretul unei bețivane” e cât se poate de transgresiv. Protagonista, interpretată de Tabea Blumenschein, face un drum cu sens unic de la Paris spre Berlin, unde se scufundă din plin în viața de noapte a orașului, întâlnindu-i, printre mulți alții, în tot felul de cluburi întunecoase, pe legendarii Eddie Constantine sau pe Nina Hagen. Precum bărbații celebri din filmele western, eroina noastră nu are un nume și nu vorbește niciodată, deși interacționează cu diverse personaje, inclusiv cu o femeie fără adăpost pe care și-o ia drept amantă. Precum băieții duri din filmele noir, e îndrăgostită de alcool, pe care îl consumă fără pauze și în diverse cantități și ipostaze. Pe de altă parte, scenă după scenă, apare costumată în cele mai extravagante și mai flamboaiante rochii cu putință, nepurtând nicicând pantaloni sau alte accesorii asociate generic cu masculinitatea. Atitudinea ei ambivalentă, încorporând deopotrivă elemente asociate social și cultural cu feminitatea și cu masculinitatea, sau cu prezentul și cu trecutul, invită la o citire a discursului filmului în cheie feministă și queer. Dar să nu vă așteptați la un discurs didactic sau lipsit de autoironie. „Portretul unei bețivane” celebrează, în primul rând, ieșirea în afara normelor stricte ale societății și prezintă frumusețea și grația ipostazelor în care astfel de atitudini se pot întruchipa. (Andrei Rus)