În 1993, Tony Gatlif încerca o mișcare îndrăzneață pe teritoriul documentaristicii: docu-musical-ul. Desigur, acest gen hibrid impune de la sine câteva abateri de la regulile documentarului, toate în favoarea unor viniete colorate și pitorești, unde emoția iese la suprafață prin muzică și dans. „Latcho drom” („drum bun” în limba romani) trasează parcursul istoric al romilor prin lume, pornind din civizilația-leagăn (India, Rajasthan), trecând prin Egipt și Turcia, apoi prin Balcani și ajungând într-un final în Franța și Spania. Romii traversează deșertul, satele est-europene, câmpiile și dealurile vestice, făcând slalom printre culturi și trecând cu ușurință de la cel mai extatic dans la cea mai sfâșietoare jale. Filmul nu e lipsit nici de momente de dramatism în perindarea asta prin locuri și vremuri: un băiat cântă despre destinul care l-a condamnat la un exil permanent, o bătrână trecută prin Auschwitz plânge și cântă amarul neamului, în timp ce niște femei hispanice își jeluiesc, tot în cântec, căminele din casele vechi ale Barcelonei, zidite și închise definitiv de autorități. Toate fragmentele sunt mici numere de musical în care dragostea de viață se întrepătrunde cu tragedia, devenind mărturia vie a unei culturi nomade, înscrisă în istorie prin povești și cântece. (de Andreea Chiper)