Într-un cântec intonat în film de bunica lui McElwee, unul dintre versuri spune povestea unui „picanniny” (un copil afro-american) care, jucându-se afară, se simte foarte necăjit când e respins de un grup de copii albi. Până la urmă, mama lui îi dă voie afară să se joace după bunul plac, avertizându-l să aibă însă grijă să „rămână în ograda” lui. Bunica lui McElwee cântă aceste versuri ale Sudului fără să acorde prea multă atenție conținutului, iar Ross înțelege brusc că această „ogradă”, aici în Sudul Americii, este un loc simbolic unde, când e vorba de familia lui, persoanele albe și cele afro-americane interacționează unii cu alții, în schimb la locul de muncă sau în spațiile publice aceste interacțiuni sunt foarte diferite. Chiar și așa, până și în familia lui, curtea e un loc unde albii se destind, iar afro-americanii muncesc. 

În acest film formidabil, realizat în vara anului 1978, pe vremea când era încă student, McElwee începe să se folosească de aspecte „autobiografice” pentru a spune - cu un pronunțat simț al umorului - o poveste ce nu se rezumă doar la el: o poveste despre masculinitatea bărbaților albi, despre o istorie socială comună traumatică, despre probleme rasiale, despre o moștenire a Sudului des întâlnită și complexă. În filmul de față, unde facem cunoștință cu aceste preocupări ale lui, cât și cu stilul său unic si cu multe personaje recurente, McElwee sădește germenii pentru proiectele sale viitoare, și de-abia așteptăm să ne întâlnim din nou cu toate cele enumerate. (de Vanina Vignal)