Chady și David sunt doi mateloți contemporani, aduși împreună nu de dorul de ducă (așa cum se întâmplă în poveștile cu marinari și pirați), ci de mirajul și necesitatea exilului. Amândoi călătoresc și muncesc departe de țara natală și de familie, pe diverse nave care străbat apele Elveției, împărțind destinul (auto)exilului și găsindu-și, unul în celălalt, reflexia concretă a propriului tumult sufletesc.

Dincolo de discursul despre dezrădăcinare și abandon, Lucien Monot păstrează și ceva din lumea basmelor: un vis fremătător ca o curgere de apă, o călătorie spre lumea copilăriei, o fracțiune de secundă de-a lungul căreia se perindă fantasme și vise tulburi. La bordul navei, nostalgia se melanjează cu visul, iar între realități – cea a locului de baștină și aceea a spațiului de adopție, alunecos și nestatornic  – granițele dispar, încet-încet. (de Andreea Chiper)