După decembrie 1989, Ada Pistiner revine în România din Israel (unde petrecuse ultimii ani ai regimului Ceaușescu) pentru că are de realizat un film pe care îl consideră o obligație de conștiință: după decenii de documentar industrial în România socialistă, poate în sfârșit să vorbească sincer despre condițiile de muncă din fabricile și uzinele țării. Filmul rezultat e unul de graniță, care vorbește simultan despre urmele trecutului și așteptările prezentului.