Când regizorii caută eroi pentru filme, de regulă lucrurile se întâmplă în mod organizat și pregătit cu multă atenție dinainte. Nu la fel stă treaba cu Pawel Lozinski, care alege să lase „castingul” la voia hazardului, întâmpinând trecătorii de la balcon, întrebându-i despre sensul vieții și ce are ea mai frumos. Din aceste întâlniri se țese o cronică savuroasă pe patru anotimpuri, unde regizorul pare să dea la fel de mult pe cât cere de la cei intervievați - vocea din spatele camerei trădează atât curiozitate, cât și o vagă stânjeneală, jocul dintre apropiere și depărtare nu e decât ezitarea cineastului care, în ciuda aparențelor, a ieșit el însuși din zona de confort și participă în aceeași măsură la filmul derulat în fața ochilor săi.
Iar mecanismul e ridicol de simplu: Lozinski nici nu iese din perimetrul propriului balcon, nici nu se ascunde, nici nu încearcă să păcălească pe nimeni. El și camera lui sunt un punct neobosit de observație, stârnind când uimire, când neîncredere, și uneori o stinghereală în care ne regăsim cu toții. Dar, de cele mai multe ori, stârnind acel fior de care numai cinemaul e în stare: captând imprevizibilul vieții, momentul irepetabil înregistrat pentru totdeauna în memoria aparatului. „The Balcony Movie” e demonstrația perfectă că banalitatea e un izvor nesecat de emoție, fie că întâlnim un copil pe trotinetă, fie că auzim o bătrână povestind cu lacrimi în ochi despre soțul ei plecat de mult. (Andreea Chiper)
AUDIO: Poloneză, Rusă
SUBTITRARE: Română, Engleză
premii și festivaluri
FIPADOC International Documentary Festival 2022 – Grand Prix
Big Sky Documentary Film Festival, 2022, USA - Artistic Vision Award
Trieste Film Festival, 2022 - Special mention, Audience prize
True/False Film Festival 2022, SUA
CPH:DOX 2022
Punto de Vista International Documentary Film Festival of Navarra 2022
La Cinémathèque du documentaire of Centre Pompidou 2022
Jean Rouch International Film Festival 2022
DocAviv 2022
goEast Film Festival 2022
Echoes of Ji.hlava 2022, România
Hot Docs Canadian International Documentary Festival 2022
DOXA Documentary Film Festival, 2022
Melbourne International Film Festival 2022
It's All True International Documentary Film Festival 2022, Brazil
ZagrebDox 2022 / DOCPOINT Helsinki Documentary Film Festival 2022
Locarno Film Festival, 2021, Switzerland - Grand Prix Semaine de la critique/Prix SRG SSR
IDFA 2021
DOK Leipzig 2021 - MDR Film Prize
Ji.hlava International Documentary Film Festival 2021