Povestea relatată în acest film este cunoscută în mass-media ca „Incidentul Zeitoun" care a avut loc în ianuarie 2009, într-o suburbie rurală a oraşului Gaza (Palestina), când 48 de civili au fost omorâţi în timpul nopţii, într-un atac al armatei israeliene. Familia Samouni, alături de care vom fi pe parcursul filmului realizat de Stefano Savona, a pierdut în acea noapte 29 de persoane, printre care bărbaţi, femei şi copii. Dar regizorul reușește să ne conducă dincolo de masacrul orb şi de devastarea pământului - scene pe care le vedem zilnic în media. Prin modul de a se raporta la familia Samouni, de a o filma şi de a reprezenta ce au trăit aceştia (printre altele, cu ajutorul animaţiei realizate de Stefano Massi), fără patos, întâlnim o familie palestiniană obişnuită şi paşnică, o familie de fermieri care încearcă să-şi reconstruiască viaţa după o traumă majoră. Cum te uiţi sau nu la ce doare? Care sunt cuvintele care pot exprima ce simţi sau cele care te pot vindeca (măcar puţin)? Mergem pe acest drum împreună cu protagoniştii, în viaţa lor, prima secvenţă a filmului fiind o căsătorie în familia Samouni. (Vanina Vignal)