Moartea violentă a unei tinere fete de etnie sârbă, în contextul conflictelor sârbo-croate de la începutul anilor ’90, devine subiectul unui spectacol de teatru. Mai degrabă decât asupra spectacolului în sine, „Srbenka” se concentrează asupra momentelor de discuții de la repetiții și asupra propriilor experiențe pe care ororile trecutului le trezesc în fiecare dintre actori. Scena goală lasă locul unor segmente în care confesiunile actorilor dovedesc că tensiunile etnice și ura dintre oameni încă persistă, chiar și la nivelul adolescenților care nu se născuseră la momentul conflictelor. A fi de origine sârbă în Croația încă rămâne un lucru rușinos, pe care mulți îl ascund. Prin scenele sale de discuții colective, de terapie în grup, „Srbenka” urmărește un proces de reconciliere cu trecutul personal și cu cel național, lansând un îndemn către toleranță în contextul unei Europe de Est acut divizate și încă scufundate în ranchiuni etnice, transmise mai departe  fără justificare, din generație în generație. (Teodora Leu)