Tânăra regizoare Ana Galizia descoperă, la mai multe decenii după moartea unchiului ei, Luiz Roberto Galizia, o importantă figură a scenei teatrale braziliene din anii '70 și '80, colecția acestuia de fotografii și de filmări personale. Documentarul rezultat din alăturarea lor este în egală măsură fragmentar, neumplând prea multe din golurile biografice lăsate de materialele ce surprind momente disparate ale vieții de zi cu zi ale protagonistului, și încărcate de energia prezenței lui, efect obținut datorită selecției făcute de autoare. Aflăm destul de curând că moartea unchiului s-a datorat unor complicații create de SIDA. De aceea, faptul că filmul se încheie cu o succesiune lungă de fotografii intime cu iubiți ai acestuia în ipostaze sexuale exprimând o senzualitate liberă, debordantă, construiește o paralelă polemică față de vechea prejudecată care asociază SIDA cu promiscuitatea și cu experiențe rușinoase, ce trebuie ascunse din biografiile oficiale. „Neconfesiuni” e un tribut adus vitalității. (Andrei Rus)