„Frăţia nu e despre fotbal, e despre viaţă “, spune jurnalistul care a scris în New York Times despre Frăţia, o echipă din divizia a cincea. Pentru el, oamenii care fac parte din clubul Frăţia reprezintă tot ce e mai bun în societatea românească. Au început de la zero, fără echipament, cu şorturi legate cu sârmă. Încă funcţionează precar: uneori, mâncarea e un lux, motiv pentru care cresc găini şi capre ca să fie siguri că au ceva de pus pe masă la finalul jocului. În ciuda dificultăţilor, Frăţia rămâne singurul club din ligă care îşi desfăşoară activitatea pe baza principiului egalităţii şi nediscriminării: rasa, etnia, dizabilitatea sau vârsta sunt detalii irelevante pentru selecţia în club. Cu un antrenor de culoare, un portar născut cu o singură mână, mai mulţi jucători de etnie romă, Frăţia dovedeşte că în România divizată de azi e posibil să te asociezi pentru o pasiune comună.