În „Ucraina fără evrei”, Vasily Grossman schițează o odă adusă victimelor masacrului condus de armata germană în septembrie 1941 în Ucraina, cu complicitatea tăcută a autorităților locale și a părții civile. Serghei Loznitsa îl citează pe Grossman în filmul lui și o face cu un scop precis: pentru umplerea unui gol istoric și împotriva uitării. Iar filmul lui are exact aceeași funcție, „Babi Yar. Context” fiind un memento plin de forță și totodată un proces de anamneză aproape organic, unde figurile anonime, venite în valuri de peste timp, ne dau senzația copleșitoare de prezență imediată, o prezență care-și depășește imaterialitatea prin puterea imaginilor de a păstra suferința, teama și o lume pierdută în textura peliculei. „Babi Yar. Context” nu e un film ușor de privit, însă e mai mult decât necesar, punând pe masă un adevăr răvășitor al Holocaustului în toate formele lui, anume că în ciuda a tot și a toate, în ciuda încercării de a eradica o existență, o cultură și un spirit, genocidul lasă urme imposibil de șters, chiar și la 80 de ani după.

Ceea ce face Loznitsa depășește simpla schiță de context: adăugând straturi de sens și dezgropând istorii uitate peste care s-a depus praful, ne obligă să privim în față fantomele neștiute ale istoriei, posibile reflecții din trecut, venite să-și facă în sfârșit dreptate. (Andreea Chiper)