Secolul 20 ne-a oferit un numar de variatiuni pe tema „dictatorului cinefil” - de la Hitler, la Stalin, la Tito, si pana la Ceausescu. Insa niciunul dintre ei nu si-a publicat viziunea despre cinema asa cum a facut nord-coreeanul Kim Jong-il, dictator-autor al volumului Cinematografie si regie (1987). „Trebuie sa aspiram catre cele mai inalte culmi ale creatiei”, scrie Jong-il intr-un capitol, inspirandu-i regizoarei Anna Broinowski titlul comediei sale documentare, a carei actiune se petrece partial in Australia si partial in Coreea de Nord. 

Cand o companie incepe prospectiunile pentru gaze de sist langa bucolicul sat australian in care locuieste Anna Broinowski, regizoarea decide ca e timpul sa faca ceva. Acel „ceva” va fi ceea ce stie ea mai bine: un film menit sa-i convinga pe consateni sa se mobilizeze pentru dreptul de a trai intr-un mediu sigur si nepoluat. Pentru a fi sigura de impactul maxim al filmului, regizoarea va invata chiar de la maestrii propagandei  - anume, de la cei mai buni regizori nord-coreeni, care o vor invata sa realizeze un film in care „politicienii locali rai” sa fie invinsi de „cetatenii eroici”. Aventura nord-coreeana o va expune pe Broinowski la o seama de contexte revelatoare, precum acela al unei „detoxifierii instant” de propaganda capitalista, oferita de o tara fara reclame si panouri publicitare, insa blindata cu mesaje politice. Rezultatul – absurd, dar semnificativ – va fi acest exercitiu excentric de traducere intre doua realitati politice diferite, care probabil ca nu va opri fracturarea hidraulica insa cu siguranta va determina pe unii sa reflecteze asupra optiunilor politice si estetice deschise in momentul de fata regizorilor „activisti”.