Fiecare tara post-comunista are propriul repertoriu de povesti despre varii evadari (reale sau doar planuite) peste granita. Cele mai savuroase dintre ele, dezvoltate in contextul unei nostalgii crescute pentru trecutul recent, se concentreaza adesea pe imaginatia celor angajati in trecerea granitei, insistand adesea pe aspectul senzationalist al recuzitei folosite. Insa filmul lui Stefan Weinert se plaseaza in afara imaginarului discret nostalgic al ultimilor ani, ramanand concentrat asupra aspectului traumatic. Documentarul Familia examineaza moartea catorva transfugi care au incercat sa treaca de zidul Berlinului. Numarul deceselor ramane incert, fiind in mod constant reconsiderat si amendat dupa reunificarea Germaniei. Familiile celor decedati se straduiesc sa faca dreptate: o mama inca nu stie ce s-a intamplat cu cadavrul fiului ei, o femeie n-a inteles nici acum in ce conditii s-a inecat sotul ei, un barbat descopera niste fotografii intr-un dosar Stasi si este confruntat brutal, pentru prima data, cu imaginea cadavrului tatalui sau. In multe cazuri, sentintele date celor vinovati de mortile respective sunt resimtite ca un afront de cei ale caror vieti au fost afectate iremediabil de moartea celor apropiati. Un film discret dar penetrant, Familia vine sa ne dovedeasca faptul ca, pentru tarile din fostul Bloc de Est, comunismul nu e inca un capitol inchis. Un fapt altminteri cunoscut, nu-i asa?