„Toate fetele vor sa reuseasca. Uneori, vor ajunge o combinatie de fotomodele si prostituate [...]. Ca model,  iti vinzi deja corpul aparatului de fotografiat. Care e diferenta daca il vinzi si unui barbat?”. La inceputul anilor 90, vedeam frecvent la televizor sevente de acest tip: pe o scena de provincie, turme de adolesente sumar imbracate se lasau manate inainte si inapoi precum vitele, in speranta castigarii un concurs minor de Miss, care sa le trimita undeva, oriunde, cat mai departe, in tara preafrumoaselor infometate.  

Iat-o pe Nadia care, la treisprezece ani, e doar un fel de soricel invizibil in satul siberian in care s-a nascut. Din (ne-)fericire, ceea ce pentru unii e soricel, pentru altii e ideal de frumusete: in industria de modeling japoneza, unde nu poti fi niciodata suficient de tanara sau suficient de subtire, profilul pre-puber al Nadiei e la mare cautare.  Iat-o si pe Ashley, de profesie scout de fotomodele: are bani, program flexibil, o casa cu pereti de sticla si un set de amintiri dezolante din perioada proprie de modelling - totusi, nu suficient de dezolante pentru a o convinge sa se opreasca din a plasa si alte fete intr-o mizerie similara cu cea pe care a experimentat-o ea.

Filmat intr-un remarcabil stil observational, Fotomodel e un fel de versiune intunecata de Lost in Translation, populata cu fete minore care fac totul pentru a-si pastra silueta si a nu-si pierde mintile in camera mohorata din Tokyo unde-si petrec zilele asteptand un telefon.