„Sa repeti minciunile altcuiva este probabil cea mai umilitoare experienta” – acesta este mottoul filmului Marturisiri silite. „Confesiunea mea mi-a facut numai rau. Acum pot intelege cum se simte o persoana care a fost violata”, recunoaste un personaj din film. Din momentul in care a ajuns la putere in 1979, ayatollah-ul Khomeini si-a bazat conducerea pe inscenarea unor procese-spectacol televizate menite sa ii 'demaste' pe intelectuali iranieni banuiti de acte subversive. Cand a fost chestionat in legatura cu numarul mare de iranieni care recunosc public ca au conspirat impotriva regimului organizand proteste sau fiind spioni ai unui guvern vestic, regimul a negat si neaga sistematic ca ar fi folosit mijloace de tortura, mentionand in schimb abilitatea sa de a 'reforma' oamenii.

Fiind detinut de autoritatile iraniene in 2009 in timp ce comenta pentru Newsweek protestele de dupa alegerile din republica islamica, regizorul Maziar Bahari a fost la randul sau fortat sa declare public ca a colaborat cu guverne straine pana cand a fost eliberat ca urmare a unor puternice proteste internationale. Dupa eliberarea sa si la 30 de ani de la orchestrarea de catre regimul iranian islamic a primei marturisiri publice, Bahari a decis sa documenteze niste cazuri celebre ale unor intelectuali iranieni din exil care au fost constransi sa faca marturisiri publice inainte de a parasi tara.