În lumina actualului conflict militar din Ucraina, delirul războinic al protagonistului debutului Tatianei Lușnikova, cu care începe filmul, este o introducere cu atât mai brutală în mentalitatea încleiată de propagandă și de panslavism găunos a unui luptător rus. Dar departe de a se vrea o analiză psihologică ori politică a acestei denaturări belicoase a „spiritului rus”, Idyll dejoacă cu inteligență așteptările pe care le crează prin această intrare în temă. Urmează o elipsă de trei ani, în urma căreia decorul se schimbă: de la un câmp de luptă trecem la o mânăstire, iar în locul fanaticului descoperim un om vulnerabil și rătăcit, și mai apoi un suflet poetic care-și examinează lucid impulsurile, sentimentele și neputințele. Frânturile de existență suprinse de o cameră însuflețită și empatică îl zugrăvesc în final pe Valera ca pe un fel de înțelept al comunității rurale în care trăiește, ce privește la agitația celorlalți cu o resemnare îndulcită de afecțiune. Această dezvăluire strat cu strat este surprinzătoare în onestitatea și în lipsa ei de parti-pris ideologic. Alegerile de filmare și de montaj decurg firesc din ritmul vieții satului, sub rutina căreia ghicim neliniște, neajutorare și alienare. Ura și violența nu sunt definitorii pentru Valera, ci sunt doar manifestări extreme ale unor sentimente care traversează întreaga comunitate, de la bețivul satului la femeile care trebăluiesc în preajma mânăstirii; iar principala virtute a filmului este de a ne face să empatizăm integral, fără prejudecăți sau rețineri, cu acești oameni lipsiți de orizonturi, dar nu și de sensibilitatea necesară pentru a suferi din cauza acestei lipse. (Liri Alienor Chapelan)