Nataša Urban studiază în „Eclipsa” jocul de refracții, mereu pasionant, dintre istoriile individuale și istoria cu majusculă, cu accent pe membrii familiei sale cu origini sârbești. În răstimpul dintre două eclipse solare — cea din 1961 și cea din 1999 — un stat multinațional se dezvoltă, apoi ajunge să se destrame în teroare și durere. Un secol nebun pentru Serbia, flancat de multiple războaie și conspirații fratricide, este readus la viață prin povești personale, ce colorează trecutul în nuanțele traumei și ale normalității aparente — vezi încercările tatălui de a-și continua pasiunea pentru drumeții de-a lungul anilor ‘90, oprite totuși în momentul în care însăși pădurea devine teatrul unor atrocități de nedescris. Exhumând drame colective pe urmele memoriei recente, o memorie atât de maltratată sub Slobodan Miloševic, Urban zgândăre cu folos spectrul naționalismului, cel care așteaptă și astăzi la pândă în Balcani, acest faimos „butoi cu pulbere” al Europei. (Victor Morozov)