Pentru primul lor lungmetraj, tandemul de cineaști Jessica Johnson și Ryan Ermacora se fixează asupra rămășițelor unui oraș industrial din Nord-Vestul Canadei, unul dintre multe așezăminte al căror rost inițial de a fi un focar al extracției avide a resurselor naturale nu s-a putut preschimba niciodată în tipul de dinamică de întrajutorare și de producție responsabilă care stă la baza fondării unei comunități. Și într-adevăr, după secarea previzibilă a bogățiilor solului, la fața locului au rămas doar doi oameni - ultimii rezidenți din Anyox, pe care camera îi filmează ca pe niște artefacte, pe fundalul unei naturi degradate, dar totuși sublime. În acest sens, „Anyox” este un demers arheologic, care își propune să recompună istoria socială zbuciumată a acestei așezări-fantomă, unde luptele pentru recunoașterea drepturilor muncitorilor, înăbușite la vremea lor, dezvăluie fisurile trecute și actuale ale sistemului capitalist. (Liri Chapelan)
Imagine Jeremy Cox
Producția Alysha Seriani, Ryan Ermacora, Jessica Johnson
Sunet Eugenio Battaglia, Dave Pullmer, Jessica Johnson