Aveți în fața ochilor unul dintre cele mai furioase gesturi de cinema ale anului 2022: nimic altceva decât un film brazilian de gherilă care știe prea bine ce vrea – să recupereze spațiul public din mâinile celor ce, sub oblăduirea regimului autoritar al lui Jair Bolsonaro, l-au transformat într-o realitate de netrăit. „Pământ în flăcări” aparține acelui gen de filme – incandescent și minoritar în intensitatea lui – pentru care datoria de a te solidariza cu perdanții și uitații societății mai-marilor nu e doar lozincăreală: e contractul nescris pe care aceste gesturi cinematografice îl pasează privitorului; e unicul mod în care cel din urmă se poate ridica la nivelul utopiei deschise de ele. Filmul o urmărește pe Chitara, proaspăt ieșită din închisoare, în timp ce organizează o insurecție feministă folosindu-se de trucurile celor de la vârf: petrolul deturnat dinspre marile rafinării și chemat să alimenteze un partid politic radical, pus în slujba poporului deposedat. Documentul și ficțiunea îi sunt arme, interpreții amatori – personaje cu normă întreagă. Un film-cocktail molotov care, în contextul recentelor alegeri electorale din Brazilia, promite să rezoneze și mai adânc. (Victor Morozov)