În primii nouă ani ai pontificatului său, Papa Francis a făcut 37 de călătorii în 53 de țări și s-a concentrat pe cele mai dureroase plăgi ale societății actuale: sărăcie, migrație, mediu, război. Filmul construiește un mozaic al acestor întâlniri, folosind atât material de arhivă, cât și imagini originale, filmate chiar de regizorul Gianfranco Rosi în vizitele în care l-a însoțit pe Papă, în Malta și Canada, în 2022. Nu sunt cenzurate momentele de vulnerabilitate, îngândurare și oboseală, pe care apropierea fizică de Papă le permite. Poate pentru prima dată ni se relevă scala îndatoririlor papale și bagajul emoțional care vine cu ele: de la a apăra genocidul armean, la rugăciuni pentru imigranții sosiți în bărci în Lampedusa, la discuții cu echipajul de pe stația spațială internațională. E o lume pe care Papa o străbate în lung și lat, dar în care nu trăiește efectiv. Mai mult decât un dialog între diferitele realități, unite de firul roșu al catolicismului, și mai mult decât portretul unuia dintre cele mai adulate personaje la nivel mondial, filmul te lasă cu un sentiment de speranță că binele este, totuși, posibil, iar cei responsabili de el suntem doar noi. (Sorana Stănescu)